Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino din Bușteni inaugurează o nouă expoziție, intitulată „Goya & Dali. Controversials”, un proiect rar în spațiul cultural european și nu numai. Expoziția este dedicată celor doi artiști spanioli renumiți, care au făcut istorie atât prin arta lor, cât și prin controversele stârnite odată cu aceasta. Începând din data de 4 noiembrie, vizitatorii vor putea admira peste 100 de lucrări de gravură și litografii semnate de Francisco de Goya, respectiv Salvador Dali, toate aparținând colecției de artă europeană privată a domnului avocat George Șerban.
„<<Expoziția Goya & Dali. Controversials>> organizată la Bușteni este rodul colaborării dintre Muzeul Național Brukenthal, Colecția George Șerban și Castelul Cantacuzino. Proiectul expozițional a demarat în anul 2021, cu prilejul aniversării a 275 de ani de la nașterea lui Goya și împlinirii a 140 de ani de relații diplomatice România – Spania. Expoziții cu lucrări semnate de Goya au fost organizate la Iași, Bistrița și Oradea, iar în toamna anului 2021 în Parlamentul României, cu prilejul Zilei Naționale a Spaniei. Anul acesta, expoziția <<Goya și Dali, Blestemul războiului>> a fost vernisată la Muzeul Național Brukenthal, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. De această dată, expoziția prezentă la Bușteni aduce în premieră mai multe lucrări realizate de Dali folosindu-se de gravurile lui Goya. Așadar, invităm publicul la cea mai mare expoziție cu lucrări Goya și Dali realizată în România. Observăm într-o perioadă controversată și bulversată ca cea din zilele noastre că, în decursul istoriei, au existat derapaje care au adus suferință și durere. Cunoașterea istoriei, povestită de această dată prin artă, ne ajută să înțelegem că omul de multe ori poate lupta împotriva omului, iar istoria ar trebui să ne maturizeze și să ne conștientizeze și mai mult că, în diferite locuri de muncă ocupate, unele decizii pot avea și efecte dezastruoase. Această expoziție, dincolo de efectul și modernitatea artistică, are și un puternic mesaj”, a declarat Alexandru Constantin Chituță, curatorul expoziției și managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal.
Proiectul expozițional “Goya & Dali. Controversials” aduce în atenția publicului două personalități artistice spaniole pe cât de diferite, pe atât de asemănătoare. Concentrându-se în jurul faimoasei serii de 80 de gravuri, intitulată “Los Caprichos” și realizată prima dată de Goya spre finalul secolului XVIII, fiind reluată, apoi, de Salvador Dali în secolul XX, expoziția prezintă satira celor doi artiști la adresa societății, valabilă până în zilele noastre. Vor fi afișate 32 dintre “Capriciile” lui Francisco de Goya și 14 litografii originale din seria „Capriciilor” realizată de Dali. Printre lucrările Goya se numără “Somnul rațiunii naște monștri”.
În cadrul expoziției, vizitatorii vor putea admira și gravuri din seria completă “Tauromaquia”, ce prezintă luptele spaniole cu tauri în viziunea lui Goya, dar și o parte din ciclul “Dezastrele războiului”, ce cuprinde mărturii ale aceluiași artist, care a fost martor la invazia napoleoniană din Spania și la revoltele conaționalilor săi, alături de câteva litografii realizate după operele celebre ale pictorului Salvador Dali.
Expoziția “Goya & Dali. Controversials” va fi deschisă publicului în perioada 04.11.2022 – 26.02.2023. Mai multe detalii sunt disponibile online, pe adresa www.cantacuzinocastle.com. Biletele se achiziționează direct de la intrarea castelului, iar accesul în galerie se face exclusiv în cadrul tururilor ghidate. Pentru rezervări de grup, este necesar apel telefonic la numărul (+40) 244320520.
Lucrările aparțin: George Șerban European Art Collection
Pentru mai multe informații, vizitați www.cantacuzinocastle.com, conectați-vă cu noi pe Facebook la www.facebook.com/castelulcantacuzino sau urmăriți pagina de Instagram www.instagram.com/cantacuzinocastle.