Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești au întocmit dosare penale după ce au identificat, în trafic, doi conducători auto cu o alcoolemie peste limita legală.
La data de 3 septembrie a.c., imediat după miezul nopții polițiștii au oprit, în cadul unei acțiuni pe care pe desfășurau, un autovehicul care circula pe o stradă centrală din localitate.
Conducătorul vehiculului a fost testat din punct de vedere al consumului de alcool, iar rezultatul a arătat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La aceeași dată, în jurul orei 03.30 dimineața, a fost oprit un alt autovehicul, pentru care, de asemenea, a fost efectuat un test conducătorului auto pentru stabilirea consumului de alcool.
După efectuarea testării, aparatul a indicat și în cazul acestui conducător auto o alcoolemie peste limita legală, respectiv de 0,98 mg/l alcool în aerul expirat.
Față de cele stabilite în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Dosarele astfel intocmite celor doi coonducători auto identificați sub influența alcoolului, sunt instrumentate sub coordonarea procurorilor desemnați, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând a se propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.