Șoferii care tranzitează DN13E, la ieșirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre Vâlcele, trebuie să se aștepte la restricții de circulație în această săptămână, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov.
Potrivit instituției, în perioada 27 – 31 iulie 2026, traficul va fi oprit temporar, pentru intervale scurte, între orele 08:30 și 15:30, pentru desfășurarea lucrărilor de îndepărtare a arborilor periculoși din zona drumului național.
„În cursul acestei săptămâni (27 – 31 iulie 2026) traficul va fi oprit pentru intervale scurte între orele 8:30 – 15:30 pentru îndepărtarea arborilor periculoși din zona drumului național”, au transmis reprezentanții DRDP Brașov.






