Un raport al Biroului de Audit Public Intern, din cadrul Primăriei Brașov, scoate la iveală nereguli grave în gestionarea banilor publici la Clubul Corona Brașov. Persoanele instalate în funcții de către fostul primar Allen Coliban, din partea USR, sunt acuzate că au cheltuit sume considerabile pentru salarii și contracte controversate, în timp ce sportivii clubului nu au primit nici măcar echipamentele necesare pentru desfășurarea activităților sportive.
Conform raportului, mai multe contracte au fost încheiate fără respectarea legislației în vigoare, inclusiv a articolului 67^1 din Legea nr. 69/2000 privind educația fizică și sportul. Legea permite încheierea de contracte de activitate sportivă exclusiv cu anumite categorii – sportivi, antrenori, medici, maseuri și cercetători. Cu toate acestea, au fost identificate contracte care au încălcat aceste prevederi.
Contractul controversat al lui Dedu Alexandru Mihai
Un exemplu elocvent în acest sens este contractul lui Alexandru Mihai Dedu, în valoare de 679.636 lei, încheiat pentru rolul de „Manager General de Activitate Sportivă”, ulterior redenumit „Coordonator General Activitate Sportivă” printr-un act adițional. Acest contract nu doar că a fost întocmit în afara cadrului legal, dar nici actele adiționale aferente nu respectă normele procedurale, unele nefiind semnate sau vizate pentru legalitate.
Raportul de audit subliniază că documentele contractuale nu au primit aviz de legalitate și că acestea nu se aliniază Regulamentului de Organizare și Funcționare (ROF) aprobat prin hotărâri ale Consiliului Local Brașov.
Mai mult, contractul a fost înregistrat la Federația Română de Volei, deși atribuțiile declarate vizează toate secțiile sportive ale clubului. Această incongruență ridică semne de întrebare cu privire la legitimitatea contractului și la modul de utilizare a fondurilor publice.
Raportul evidențiază că sumele substanțiale alocate acestor contracte contrastează flagrant cu lipsa resurselor alocate sportivilor tineri, care nu au beneficiat de echipamente sportive de bază, precum treninguri. Această situație pune sub semnul întrebării prioritățile de finanțare ale clubului și angajamentele față de sportivii locali.
„Contractul de activitate sportivă (CAS) nr.1769/06.09.2022 având ca obiect „… organizarea, coordonarea şi supervizarea activității tuturor secțiilor sportive din cadrul CSM Corona Brașov, de către domnul Dedu Alexandru Mihai, în calitate de Manager General de Activitate Sportivă…” în baza căruia beneficiarul Dedu Alexandru Mihai a primit până în prezent suma de 679.636 lei. Contractul a fost vizat şi înregistrat la Federația Română de Volei sub nr.1936/18.11.2022, deşi activitatea sportivă a acestuia vizează toate secțiile sportive din cadrul Clubului.”, se precizează în formularul de constatare și raportare a iregularităților.
„Hemoragia” bugetului Coronei
În timp ce copiii și tinerii sportivi nu beneficiau nici măcar de echipamente sportive esențiale, mai multe persoane au fost angajate pe posturi greu de justificat din punct de vedere legal, conform ROF-ului (Regulamentul de Organizare și Funcționare) Clubului. Contractele de Activitate Sportivă (CAS), care ar trebui să fie dedicate exclusiv sportivilor, antrenorilor și personalului auxiliar specific activității sportive, au fost folosite pentru a salariza funcții administrative și de coordonare.
Printre contractele semnalate în raport se numără:
- Decebal Arnăutu, coordonator al organizatorilor de competiții și activități sportive, a încasat 361.152 de lei prin CAS nr. 314/6.2.2023.
- Ilie Cosmin Silistaru, responsabil de marketing și comunicare, a primit 310.456 de lei în baza CAS 2110/4.10.2022.
- Iulian Stamate, „coordonator sportiv pentru sporturile de vară”, a fost remunerat cu 269.565 de lei prin CAS 2109/4.10.2022, fiind descris drept „coordonatorul coordonatorilor”.
Cheltuieli semnificative pentru posturi neclare
Statutul unor angajări ridică semne de întrebare. De exemplu:
- Hermann Martin-Ștefan și Mart Pajusalu, „statisticieni” la secția de volei, au primit sume lunare între 5.597 și 23.400 de lei, în funcție de sezon.
- Adrian Constantin Ghiurluc, angajat pe postul de „analist video” pentru secția de handbal, a beneficiat de 17.372 de lei brut pe lună prin CAS 40/30.04.2024.
În contrast, Alin Bondar, angajat ca „referent-antrenor” pentru secția de handbal tineret, a primit 22.333 de lei lunar pentru sezonul competițional 2023 – 2024. Ulterior, postul său a fost schimbat în „referent handbal” fără o justificare clară.
„Actul adițional nr.2/27.11.2023 la Contractul de activitate sportivă nr.44/21.06.2023 pentru activitatea sportivă de Referent-antrenor desfășurată de către Bondar Alin în cadrul secției de handbal tineret în perioada 28.11.2023-01.03.2024. Prin acest contract Clubul s-a angajat să plătească contraprestație brută lunară de 22.333 lei în sezonul competițional 2023-2024. Prin acest act adițional i-au fost stabilite atribuții de monitorizare a activității antrenorilor din cadrul secției, întocmirea de proiecte privind desfăşurarea activității în cadrul secției, realizarea şi ducerea spre îndeplinire a strategiei de dezvoltare a secției, coordonarea activității de căutare permanentă de sportivi talentați, precum şi activități conexe și specifice cu activitatea prestată. Menționăm faptul că prin referatul fn/23.11.2023, aprobat de către Ionuț Necula Director Club, semnat de către Iulian Stamate Coordonator sporturi de vară și vizat de către Alexandru Dedu – Coordonator Sportiv General, Mircea Cucuian în calitatea de Team Manager Handbal Senioare a propus detașarea lui Alin Bondar în funcția de Referent handbal,”, a precizat echipa de audit.
Pentru a corecta situația, echipa de audit recomandă calcularea și recuperarea prejudiciilor:
„Identificarea tuturor contractelor de activitate sportivă încheiate cu nerespectarea prevederilor art.67^1 alin.(1^1) din Legea nr.69/2000 a educației fizice şi sportului, precum și a contractelor încheiate pentru activități/activități sportive care nu au fost aprobate de către Consiliul Local al Municipiului Braşov în Regulamentul de Organizare şi Funcționare al Clubului. Stabilirea sumelor plătite în baza contractelor identificate ca fiind nelegal încheiate, înregistrarea în evidența contabilă şi recuperarea la valoarea justă a acestor sume. Perioada pentru care se vor realiza aceste acțiuni este cea prevăzută de termenul legal de prescripţie.”
Măsuri dispuse de Curtea de Conturi în cazuri similare
Pentru a înțelege direcția în care se poate îndrepta gestionarea neregulilor constatate la Clubul Corona Brașov, putem privi măsurile dispuse de Curtea de Conturi în cazuri similare, cum ar fi cele de la CS Axiopolis Cernavodă și CS „Sport Club Municipal” Timișoara.
- CS Axiopolis Cernavodă
La CS Axiopolis, Conform Raportului de audit de conformitate nr. 72115/30.10.2023, s-a constat că au fost încheiate 30 de contracte de activitate sportivă (CAS) în mod nelegal, în situații în care ar fi trebuit să fie semnate contracte individuale de muncă (CIM). În acest sens, Curtea de Conturi a precizat că „din încadrarea eronată pe CAS-uri, pentru acești alți participanți care nu participă direct la activitatea sportivă, a fost prejudiciat bugetul asigurărilor sociale și de sănătate, cu suma de ….”
- CS „Sport Club Municipal” Timișoara
La CS „Sport Club Municipal” Timișoara, Raportul de follow-up nr. 64875/30.09.2024 a evidențiat o situație asemănătoare celei de la Corona Brașov. În acest caz, un CAS a fost semnat pentru o persoană care îndeplinea rolul de manager al echipei de baschet, în ciuda faptului că organigrama și statul de funcții aprobate de municipiul Timișoara nu includeau o astfel de poziție.
Reamintim faptul că Transilvania365, alături de Newsbv, sunt singurele publicații din Brașov care au publicat în exlclusivitate raportul Curții de Conturi privind controlul efectuat la Primăria Brașov, acolo unde au fost descoperite nereguli grave și prejudicii.