Brașovul trece printr-o perioadă dificilă, iar bilanțul ultimilor patru ani de administrație este sumbru. Așa cum publicația Transilvania365 a relatat constant, fosta administrație condusă de Allen Coliban (USR) a lăsat în urmă o serie de probleme grave care afectează bugetul, investițiile și viitorul orașului. Actualul primar, George Scripcaru, a confirmat situația, aducând detalii alarmante despre gestionarea defectuoasă a fondurilor și a resurselor publice.
Angajări pe linie de partid și contracte preferențiale
Primarul Scripcaru a subliniat că administrația anterioară a prioritizat angajările pe criterii politice, favorizând cadre afiliate partidului, în detrimentul competenței. Totodată, contractele au fost distribuite preferențial, către firme apropiate conducerii USR, o practică ce a blocat dezvoltarea unor proiecte esențiale pentru Brașov.
Pierderi uriașe din fonduri europene
Un aspect extrem de grav este pierderea fondurilor europene care puteau aduce dezvoltare și modernizare. Scripcaru a precizat că Brașovul a ratat finanțări de aproximativ 60-70 de milioane de euro, din cauza lipsei implementării unor proiecte eligibile. În loc să acceseze fonduri nerambursabile, administrația anterioară a preferat să se împrumute masiv la bănci, generând datorii care apasă asupra bugetului local.
Împrumuturi pentru cheltuieli minore, nu pentru investiții
Mai mult, împrumuturile bancare nu au fost utilizate pentru investiții strategice, ci pentru acoperirea unor cheltuieli curente, pe reparații minore.Această strategie defectuoasă a dezechilibrat bugetul orașului, limitând capacitatea Brașovului de a investi în proiecte majore.
Un nou început pentru Brașov
Pentru a redresa situația, primarul George Scripcaru a anunțat măsuri ferme: stoparea împrumuturilor bancare și reevaluarea celor existente, dar și concentrarea pe atragerea fondurilor europene. “Brașovul are nevoie de investiții majore, nu de cârpeli minore,” a declarat primarul.
Intr-adevăr, cum a intrat in primărie, George Scripcaru a luat măsuri concrete, chiar dacă este vorba despre un timp scurt.
Cetățenii Brașovului speră ca actuala administrație să corecteze greșelile trecutului și să pună orașul pe calea dezvoltării durabile. Până atunci, rămâne o întrebare deschisă: cine va răspunde pentru dezastrul lăsat în urmă? Unde este DNA?
Partea proastă este că individul de la USR a plecat în Parlament, să mai piardă 4 ani și acolo pe banii romanilor. Din pacate, brașovenii nu au înțeles nimic, iar DNA se face că nu vede tot ce s-a întâmplat în ultimii 4 ani.