Acasă Infractional Deși bătută de fostul concubin, o tânără a refuzat emiterea unui ordin...

Deși bătută de fostul concubin, o tânără a refuzat emiterea unui ordin de protecție

0

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie”.

În fapt, la data de 31 august 2022, în jurul orei 00,05, polițiștii au fost sesizați de către o tânără din municipiul Făgăraș, județul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei violențe în familie.

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, tânăra în cauză, în vârstă de 23 ani, ar fi fost agresată fizic de către fostul său concubin.

În conformitate cu prevederile legale s-a procedat la completarea formularului de evaluare a riscului, constatându-se faptul că există pericol iminent, însă, tânăra a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Articolul precedentS-au afișat rezultatele la BAC! 9.2, cea mai mare medie din județul Brașov
Articolul următorExpoziție foto ”Culori” la intrarea Casa de Cultură a Studenților Brașov