Acasă Regional Descoperă minunile Județului Bihor: Munții Pădurea Craiului și cele 7 cascade!

Descoperă minunile Județului Bihor: Munții Pădurea Craiului și cele 7 cascade!

0
Județul Bihor, în special Munții Pădurea Craiului, oferă o experiență minunată pentru cei care doresc să scape de agitația orașului. Zonele oferă și 7 cascade impresionante, recomandate a fi vizitate în timpul sezonului ploios pentru a le vedea la maximul lor de spectaculozitate datorită debitului crescut al apei.
”Și, pentru că tot v-am invitat să vizitați județul Bihor, nu ați vrea să ajungeți într-un loc unde timpul pare ca s-a oprit?
Departe de rutina vieții cotidiene și zgomotul orașului, liniștea și relaxarea domnesc asupra arealului impresionant din Munții Pădurea Craiului, aflați la 70 km distanță de Oradea.
Pădurea Craiului este o destinație ecoturistică de călătorie potrivită atât pentru iubitorii de adrenalină, dar și pentru familiile care își doresc să facă plimbări în natură sau să descopere cultura locală. De la rețelele de via ferrata, escaladă, rafting și kayaking, ciclism până la speoturism sau drumeții, arealul Pădurea Craiului oferă o gama largă de activități pentru turiști.
Tot aici, puteți admira cele 7 cascade din Bihor:
Cascada Boiului
Cascada Iadolina
Cascada Vadu Crișului
Cascada Bohodei
Cascada Evantai
Cascada Săritoarea Ieduțului
Cascada Laia Mare.
Chiar dacă sunt șanse mari de precipitații, este recomandat să vizitați cele 7 cascade în timpul sezonului ploios, acestea fiind chiar mai spectaculoase, datorită debitului crescut.” au anunțat reprezentanții Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.