Acasă Regional Deschiderea centurii ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, „chestiune de zile”

Deschiderea centurii ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, „chestiune de zile”

0

Deși cu mici întârzieri față de termenul lansat inițial, centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, a cărei construcție a început în urmă cu aproape doi ani, se va deschide circulației în curând. Purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, Róbert Elekes, a declarat că deschiderea șoselei de centură este „o chestiune de zile”, însă pe parcurs antreprenorul a întâmpinat câteva probleme neprevăzute.

„Se va da drumul în câteva zile, nu pot să spun un termen exact, dar e o chestiune de zile mai degrabă, decât de săptămâni. Nu sunt probleme majore, au fost niște chestiuni imprevizibile, noi am prelungit termenul cu vreo lună și ceva, ei (antreprenorul – n.r.) mai au o întârziere de vreo două săptămâni pe care și-au asumat-o și probabil că vor fi penalizați pentru asta, dar nu e nimic grav”, a spus Róbert Elekes pentru weradio.ro.

Noua șosea de centură are o lungime de 11,56 kilometri, se desprinde din DN12, înainte de localitatea Coşeni, şi reintră pe acest drum în partea de nord a municipiului, la ieşirea spre Miercurea Ciuc, după ce ocolește localităţile Chilieni, Coşeni şi Sfântu Gheorghe.