Acasă Local Deputatul Victor Ilie a terminat cu legile din Parlament, iar acum dă...

Deputatul Victor Ilie a terminat cu legile din Parlament, iar acum dă lecții de administrație publică

0

Consilierul local PSD Raluca Stancu ridică problema neregulilor înfăptuite de către deputatul USR Victor Ilie.

„Useristul Victor Ilie a uitat pentru ce a ajuns deputat. Mai nou, acesta confundă Consiliul Local cu Parlamentul. În aproape doi ani de mandat mai mult a ieșit în evidență prin declarațiile aiuritoare de la posturile de televiziune, nicidecum prin vreo lege depusă în Parlament. De fapt, acesta este și rolul său, să inițieze legi, nicidecum să ofere sfaturi aleșilor locali. Mai nou, deputatul critică fără niciun temei pe toți aleșii din Consiliul Local, cu excepția USR, acuzându-i pe aceștia că nu votează proiectele primarului Allen Coliban. Probabil că fiind mult plecat pe la București, useristul nu prea are habar despre ce se întâmplă la Brașov, despre ce fac colegii săi. Mai ales că, în ultima perioadă a fost ocupat să-și prezinte în Parlament noua doctrină…Cred că nu a văzut ce au publicat ziarele naționale privind contractul oferit de Primăria Brașov unui consilier județean USR, nici intervenția Avocatului Poporului din cauza lipsei TRANSPARENȚEI sau pentru că USR este singurul partid care a încercat să interzică accesul brașovenilor la ședințele PUBLICE ale Consiliului Local. Să verifice puțin și ce a spus Curtea de Conturi despre ”haiducia” din instituție a primarului și a găștii sale. Apoi să îi întrebe pe consilierii locali de ce nu votează anumite proiecte.

Domnule Victor Ilie, sunt prea multe ilegalități scoase la suprafață în nici măcar doi ani de mandat!

Domnule deputat, știu că înainte să intrați în politică erați aproape săptămânal prin fața Primăriei Brașov pentru a protesta din cauza calității aerului, din cauza mirosului. Erați pe baricade împreună cu actualul primar. Cum zilele acestea a mirosit îngrozitor a gunoi, eu vă sugerez să lăsați costumul acasă și să ieșiți iar la un protest, pentru că reprezentați comunitatea și sunteți un luptător pe probleme de mediu. Asta dacă nu a fost doar în campania electorală. Dacă sunteți interesat într-adevăr de brașoveni, atunci veniți și acum în fața primăriei și solicitați explicații colegului dumneavoastră de partid. Ați avut doi ani la dispoziție să rezolvați problema mirosului. Vă rog să le spuneți brașovenilor, de câte ori ați prezentat acest subiect de când ați devenit parlamentar și ce măsuri concrete ați luat?”