România este, din nou, un caz aparte în Uniunea Europeană. În timp ce alte state își protejează funcțiile-cheie din administrația locală, la noi legile permit ca orice cetățean al unui stat membru UE, fără cetățenie română, să candideze și chiar să devină primar.
Exemplul cel mai cunoscut este Dominic Fritz, cetățean german, ales primar al Timișoarei, iar mai nou și președinte al USR. Nu este nimic ilegal în asta, ba dimpotrivă, legea românească îi deschide larg ușa. Problema este că România a ales să fie printre puținele țări care nu impun condiția cetățeniei pentru ocuparea celei mai importante funcții executive dintr-un oraș.
Cum procedează alte state europene
Germania, țara din care provine Fritz, nu le permite străinilor să fie primari , aceștia pot candida doar pentru Consiliul Local. La fel se întâmplă în Franța, Italia, Irlanda, Portugalia, Ungaria, Austria, Olanda, Suedia, Danemarca și multe altele. De ce? Pentru că aceste țări consideră funcția de primar o chestiune de suveranitate locală, un post cu atribuții executive și de reprezentare care nu poate fi lăsat pe mâna cuiva care nu are legături definitive de apartenență la statul respectiv.
La noi, oricine poate candida
În România, situația este radical diferită: orice cetățean al UE care își stabilește reședința aici poate candida la primărie. Parlamentarii noștri au legiferat cu generozitate, fără să se gândească prea mult la implicații. Așa am ajuns ca un străin să poată ocupa cea mai înaltă funcție administrativă locală, să conducă partide politice și să aibă acces la decizii strategice, fără să fie cetățean român.
Risc de influențe externe
Se pune o întrebare simplă și incomodă: dacă acel primar lucrează, direct sau indirect, pentru interesele altui stat? Cum ar reacționa România? În teorie, legislația noastră prevede sancțiuni pentru activități împotriva securității naționale. În practică, filtrul de selecție lipsește complet la momentul candidaturii.
Respect și decență
Situația devine și mai delicată atunci când unii dintre acești politicieni fără cetățenie română se simt îndreptățiți să dea lecții despre istoria țării, despre ce ar trebui să facă românii și despre direcția pe care trebuie să o urmeze. Istoria nu se învață doar din cărți, ci și din apartenență, trăire și identitate.
O problemă de principiu
Nu vorbim aici despre un caz individual, ci despre un principiu. Dacă state solide, cu tradiție democratică și respect față de instituțiile lor, nu își lasă funcția de primar pe mâna oricui trece granița, de ce o face România? Generozitate naivă sau lipsă de viziune legislativă?
Până când Parlamentul va decide să închidă această portiță, rămânem o excepție europeană: țara în care străinii pot conduce orașe și chiar partide politice, fără să fie cetățeni ai țării.
Editorial scris de Cristi Florea
