Acasă Administrativ De câți ani are nevoie Primăria Brașov pentru a astupa o groapă...

De câți ani are nevoie Primăria Brașov pentru a astupa o groapă lângă o gură de canalizare? Un an, doi…(FOTO)

0

Chiar dacă pe strada 13 Decembrie din Brașov s-a turnat asfalt în urmă cu câteva luni, drumul încă este impracticabilă pe anumite locuri. De când s-a finalizat asfaltarea, strada tot intră în câte un ciclu de reparații. Astfel, numai în decursul a jumătate de an, pe stradă au apărut de câteva ori BALIZE de avertizare, cum că în zonă se efectuează lucrări. Culmea, lucrările sunt în același loc, la o gură de canalizare.

Prima dată a fost asfaltat în jurul acesteia, dar ”minunea” a ținut câteva zile, imediat a apărut un crater. S-a mai stat o perioadă bună asa, cu balize și indicatoare de avertizare, iar apoi s-a efectuat o altă lucrare. Tot fără efect pentru că zilele acestea, șoferii care circulă dinspre Onix spre Făget au surpriza să constate că iar se lucrează. Mai întâi a fost montată o baliză, iar după a mai apărut una. Imediat se face un an de la asfaltare, dar „meseriașii” aduși de Primăria Brașov nu reușesc să finalizeze lucrările definitiv la acest drum…