Acasă Social Dan Alexa şi-a prelungit contractual cu FC Braşov. Noul obiectiv: PROMOVAREA în...

Dan Alexa şi-a prelungit contractual cu FC Braşov. Noul obiectiv: PROMOVAREA în prima LIGĂ

0

Vestea pe care o aşteptau cei mai mulţi suporteri stegari a venit astăzi, Dan Alexa va continua şi sezonul viitor la FC Braşov. Atât el ca antrenor principal, cât şi staff-ul lui au semnat contracte pe încă un sezon, şi au un obiectiv clar, promovarea.
Atât Dan, cât şi membrii staff-ului lui au semnat contracte pe un sezon şi speră ca la finalul lui să sărbătorească promovarea, iar Braşovul să aibă din nou echipă în prima ligă.
“Nu a fost foarte greu să prelungesc. M-am simţit foarte bine aici, chiar dacă nu a fost un an uşor, şi am întâmpinat multe greutăţi. Am avut oameni lângă mine care m-au sprijinit, toţi cei care sunt în club. Un lucru care îmi dă încredere pe viitor este că din punct de vedere organizatoric clubul a crescut foarte mult. Un mare merit îl au oamenii de lângă mine, domnul preşedinte, domnul manager. S-au schimbat multe lucruri în bine în ultimul timp.
Oamenii care conduc oraşul îşi doresc să avem un parcurs mai bun decât sezonul acesta. Ne dorim cu toţii o promovare. Nu va fi uşor. Cred că am învăţat multe din anul care a trecut. Important e să facem lucrurile corect.
Mă simt foarte motivat şi mă simt foarte bine la Braşov. Am simţit căldura oamenilor, mă simt srijinit. Asta m-a făcut să prelungesc, să semnez, şi să am încredere că anul viitor va fi unul mai bun decât cel care a fost.”, a spus Dan Alexa la conferinţa de presă la care a anunţat că a prelungit contractual.
“Pentru noi, din punct de vedere organizatoric era vital să ne mișcăm cât mai repede să asigurăm continuitatea cu un staff care a demonstrat o valoare umană și profesională extraordinară, un staff care a demonstrat din plin că putem să ne atingem obiectivele propuse în noul sezon. De asemenea, așa cum am anunțat zilele trecute, am reușit să semnăm și cu o mare parte a jucătorilor alături de care vrem la anul să luptăm pentru promovarea în prima ligă. Vreau să îi mulțumesc și colegului nostru Cristian Mățău pentru munca enormă depusă, respectiv întregii echipe administrative, care de cele mai multe ori este în umbră, dar contribuie enorm la toată activitatea și rezultatele clubului.”, a spus managerul general al clubului, Bogdan Petric.
“Înseamnă continuitate, înseamnă disciplină, înseamnă încredere. Dan Alexa şi staff-ul lui au lucrat extraordinar. N-am avut un dram de noroc mai mult. Vreau să le mulţumesc, am mare încredere că ne vom îndeplini obiectivele pentru sezonul viitor. Are o experienţă bogată, e un om extraordinar, e un om foarte flexibil, se poate lucra foarte bine cu el. Ne-am văzut foarte des şi s-a colaborat excepţional. Prelungirea contractului e dovada muncii lui şi a staff-ului, care a făcut o treabă excepţională. Suntem foarte fericiţi că putem să continuăm împreună şi să dovedim oamenilor că avem o echipă bună şi un club exceptional.”, a spus preşedintele clubului, Marin Mitran.
“Ne bucurăm foarte mult că această colabotate continuă. Dan şi staff-ul lui au făcut o treabă foarte bună şi sperăm ca anul viitor să fie şi mai bine. Munca depusă s-a văzut în teren, acolo unde avem peste 10 meciuri la rând în care nu am pierdut. Semnarea acestui contract şi continuarea colaborării era firesc să se întâmple deoarece s-a văzut clar că echipa este în creştere. Îi urez lui Dan multă baftă sezonul viitor şi sper ca alături de el să promovăm sezonul viitor.”, a spus Cristian Măţău, secretarul general al clubului.