Pesediștii încă n-au înțeles. Sau se fac că nu înțeleg. Vorbesc despre reformă, despre recredibilizare, despre „schimbare de generație”, dar tot cu aceiași oameni compromiși, aceleași rețele locale de influență și aceleași practici păguboase. În mintea liderilor PSD, problema e mereu „la București”. Dar adevărul e că tot partidul este infestat cu aceleași metehne vechi: obediență, combinații, impostură.
Nu e vorba doar de câțiva lideri vizibili din Capitală care trebuie să plece. Nu. Toți liderii trebuie să plece! Și cei din țară, și cei din ministere, și cei care stau în umbră și trag sfori prin consilii de administrație, prin companii de stat sau prin cabinetele parlamentarilor. Pentru că jaful național a fost orchestrat cu largul concurs al filialelor județene, alea care „votează ca la armată” și care au susținut toate mizeriile, doar ca să prindă „și ei ceva”.
Acești baroni locali, discreți dar letali, sunt cei care au alimentat sistemul de clientelism. Ei au propus numiri politice în ministere, ei au trimis rude, fini și prieteni în CA-uri locale, pe salarii de zeci de mii de lei. Iar acum, când vin vremuri grele și voturile nu mai curg ca-n vremurile de glorie, o dau pe amnezie: „Noi n-am făcut nimic. Nu știm, nu cunoaștem.” Un spectacol jalnic, dar periculos pentru viitorul partidului.
PSD este în acest moment prizonierul propriului trecut. Un trecut care a livrat incompetenți, combinatori și yesmeni, dar care a reușit să blocheze sistematic accesul oamenilor noi, tinerilor competenți, celor care chiar ar fi putut reforma partidul din interior.
Există oameni capabili în PSD. Tineri, bine pregătiți, unii chiar cu o viziune coerentă despre ce înseamnă o administrație modernă. Dar nu au nicio șansă cât timp organizațiile sunt controlate de aceiași dinozauri care „au dosul format” de atâta pupat pe la centru și care nu pleacă decât cu forța sau când mor.
Este timpul pentru o epurare reală, nu de fațadă. Nu prin rotirea aceleiași găști, ci printr-o eliminare clară a impostorilor și a celor care au transformat partidul într-o afacere personală. Dacă PSD nu face această curățenie radicală acum, soarta sa va fi aceeași cu a PNȚCD-ului: uitare, irelevanță, dispariție.
Sau, poate mai rău, va deveni un USR de stânga: o entitate inertă, cu pretenții mari și rezultate mici, roasă pe dinăuntru de orgolii și diletantism.
PSD are încă o șansă. Dar nu cu Grindeanu și compania, nu cu „baronii”, nu cu eternii și inflexibilii. Ci cu o nouă generație. Dacă nu, „solidaritatea” de pe Facebook va deveni epitaf.
