Primăria Municipiului Săcele elaborează Strategia locală de dezvoltare a infrastructurii verzi și de conservare a biodiversității 2027–2035, un plan pe termen lung pentru parcurile orașului, copacii de pe străzi, malurile pâraielor și legătura Săcelelor cu pădurile și munții din jur. Primul pas este parcul nou din cartierul Electroprecizia, de pe strada Florilor.
„Vrem să aflăm de la dumneavoastră cum folosiți natura din oraș și din jurul lui, ce vă lipsește în cartierul în care locuiți și ce ar trebui făcut mai întâi. Ne interesează și ideile dumneavoastră: unde ar trebui amenajate parcuri sau spații verzi noi. Chestionarul durează aproximativ 5 minute și este anonim.”, transmit reprezentanții Primăriei Săcele.
Completați chestionarul aici: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeGn5PDh9xAAs7a5ADwwz_q98F7p_KuI7yog3kY4uU9OERtew/viewform






