Și-a găsit loc de muncă și ”finul”! Că așa e la Brașov!
În loc să fie un pol de dezvoltare regională și un sprijin real pentru comunitate, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru pare să fi devenit un refugiu sigur pentru liberalii rămași fără funcții publice. Practic, instituția finanțată din bani publici funcționează mai degrabă ca un departament de resurse umane al PNL Brașov, oferind posturi „călduțe” fără grija unor concursuri reale.
Joburi pe criterii de partid, nu de competență
Nu mai este un secret că, de-a lungul anilor, ADR Centru a devenit un veritabil „culcuș” pentru liberali, care, după ce și-au pierdut pozițiile politice, au fost rapid recuperați și reinventați ca „experți”. Culmea, hapsâneala după bani i-a determinat și pe cei bogați să stea atârnați pe astfel de funcții, pentru că pe unii nu îi mai satură Dumnezeu sau…diavolul de bani…
De ce nu merg să lucreze în privat acești meseriași dacă sunt atât de buni? Probabil mulți dintre ei știu că nu ar fi buni nici ca șefi de scară de bloc, dar să mai conducă și instituții.
Un exemplu recent este Liviu Butnariu, fost primar al orașului Râșnov, care, după ce a pierdut în fața votului cetățenilor, s-a trezit peste noapte angajat ca „expert tehnic” la ADR Centru. O întrebare firească: câți alți „experți tehnici” fără carnet de partid au avut aceeași șansă?
”Domnul Liviu Butnariu este angajat al ADR Centru – Biroul Regional Brașov – din data de 10.12.2024, în baza unui contract individual de muncă pe perioada determinată de 1 an, în funcția de expert tehnic.
Conform Procedurii de Management a Resurselor Umane din cadrul instituției noastre, secțiunea ”Angajare”, paragraful 2: ”ADR Centru poate angaja personal fără concurs (numai pentru o perioadă determinată de timp), în cazul în care este nevoie de experți pentru desfășurarea unor activități de natura: studii, evaluări, expertize tehnice și documentație, colaborări internaționale sau pentru înlocuirea unor salariați cu contracte
de muncă suspendate (conform Codului Muncii), precum și în cazul creșterii volumului de muncă în cadrul unor direcții/departamente/servicii/birouri sau în cazul creșterii și/sau modificării temporare a structurii activității angajatorului”, a transmis ADR Centru. Culmea, nu este singurul angajat la Brașov pe ”recomandarea” vocii și talentului.
Conform Procedurii de Management a Resurselor Umane din cadrul instituției noastre, secțiunea ”Angajare”, paragraful 2: ”ADR Centru poate angaja personal fără concurs (numai pentru o perioadă determinată de timp), în cazul în care este nevoie de experți pentru desfășurarea unor activități de natura: studii, evaluări, expertize tehnice și documentație, colaborări internaționale sau pentru înlocuirea unor salariați cu contracte
de muncă suspendate (conform Codului Muncii), precum și în cazul creșterii volumului de muncă în cadrul unor direcții/departamente/servicii/birouri sau în cazul creșterii și/sau modificării temporare a structurii activității angajatorului”, a transmis ADR Centru. Culmea, nu este singurul angajat la Brașov pe ”recomandarea” vocii și talentului.
Am căutat pe internet CV-ul liberalului Liviu Butnariu, dar din păcate, nu am găsit așa cum ar fi normal.
Concursuri? Doar pentru fraieri!
Surse din interiorul instituției susțin că aceste angajări nu sunt rezultatul unor selecții riguroase bazate pe competență, ci mai degrabă al unor relații de partid bine sudate. Șeful ADR Centru, cunoscut pentru apropierea sa de liderii PNL, pare să fie cheia acestor „transferuri” bine orchestrate. Oare câți dintre cei angajați au trecut printr-un concurs real, cu mai mulți candidați, în loc de interviuri formale în care singura întrebare importantă este „pe cine cunoști?”
ADR Centru, instituție publică sau proprietate privată a PNL?
Situația devine cu atât mai scandaloasă cu cât ADR Centru este o instituție menită să sprijine dezvoltarea regiunii, nu să asigure locuri de muncă pentru politicieni rămași pe dinafară. Întrebarea care se pune este simplă: ce criterii reale de competență sunt luate în calcul la angajare? Cetățenii care nu au „spate politic” au vreo șansă să fie recrutați? Sau instituția a devenit, pur și simplu, moșia unor șefi care împart funcții pe bază de prietenii și apartenență de partid?
Culmea, sunt angajați la ADR care nu sunt de acord cu aceste practici, mai ales că din cauza unor ”meseriași” aduși pe linie de partid, scade calitatea activității în instituție. Oamenii spun că până nu pleacă șeful cel mare din ADR, este greu să se schimbe managementul. iar angajările să nu mai fie pe linie de partid.
DNA, ai legătura!
Într-o țară normală, unde legea și competența ar trebui să primeze, astfel de practici ar fi anchetate de instituțiile de control. Oare instituțiile statului va verifica aceste angajări? Sau trebuie să așteptăm ca și alți liberali să își găsească loc la ADR Centru înainte ca cineva să ridice întrebări incomode?
Până atunci, dragi români, dacă sunteți în căutarea unui loc de muncă, poate ar trebui să vă trimiteți CV-ul la ADR Centru. Totuși, nu uitați să atașați și un carnet de partid galben-albastru.
Dar voi trimiteți CV-urile, iar dacă sunteți respinși, să ne scrieți!






