Acasă Actualitate Cum blochează Primăria Brașov 26 de locuri de parcare (GALERIE FOTO)

Cum blochează Primăria Brașov 26 de locuri de parcare (GALERIE FOTO)

0

Deși Municipiul Brașov se confruntă cu o lipsă acută de locuri de parcare, șefii administrației locale pun la rândul lor umărul la blocarea celor existente.

Un exemplu elocvent este zona de lângă gara, din fața complexului Unirea Shopping. Aici, Primăria Brașov a amenajat chipurile 26 de locuri de parcare pentru taximetriști. Doar că, decizia a fost luată pe genunchi, fără consultarea celor implicați direct în munca de taximetrie. Astfel că NICIUN taximetrist nu parchează în această stație amenajată de primărie.

Motivul are logică având în vedere că pentru a ajunge la autoturismele taxi, clienții care ajung cu trenul în gară ar trebui să ocolească toată zona gării care este în prezent împrejmuită cu un gard. Acolo va fi amenajat un terminal RATBV. Dacă brașovenii sau turiștii care ajung în gară mai au și bagaje, cu siguranță că nu le vor căra până la stație, fiind destul de departe.

Din acest motiv, taximetriștii au decis să aștepte clienții unde există și cale de acces, cum este și firesc, chiar dacă pentru acest lucru se încalcă mai multe reguli de circulație, ținând cont că la intrarea în parcarea din zona gării accesul taximetriștilor este interzis, fiind amplasat și un indicator în acest sens.

În concluzie, conducerea administrației locale își bate joc și de companiile de taxi, dar și de brașovenii sau turiștii care ajung în gară. Taximetriștii nu parchează în acel loc, dar nici șoferii brașoveni de teama amenzilor care deja s-au aplicat.

Ce se întâmplă cu cele 26 locuri de parcare? Stau blocate pentru că așa dorește administrația COLIBAN!

Articolul precedentPrimăria a început pregătirile pentru Luna curățeniei
Articolul următorSibienii, în continuare mai bine plătiți decât brașovenii
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.