Autorități locale și județene au participat sâmbăta, 25 noiembrie, la inaugurarea noului sediu administtativ al Primăriei din Comuna Feldioara.
„Aveam o clădire foarte veche, din 1824 construită, nu erau condiții decente pentru a funcționa ca primărie și a venit timpul ca Feldioara să aibă un nou sediu administrativ”, a declarat primarul comunei, Sorin Taus.
În cadrul emisiunii „Oameni faini la Brașov”, Sorin Taus a oferit mai multe detalii cu privire la organizarea noului sediu al primăriei, dar și a costurilor construirii acesteia.
„Sunt convins că, după alegerile din 2024, România se va reorganiza și vreau să creez din Feldioara un nou pol de dezvoltare pentru că suntem o comună foarte veche, suntem o comună mare, o comună cu potențial”
„De aceea am făcut o astfel de clădire administrativă în care să avem servicii decente pentru populație. Primăria este foarte bine structurată, (…), eu zic că e o primărie la nivelul secolului în care trăim”
Întrebat de costurile ridicării unui astfel de sediu, primarul a declarat că investiția a ajuns la aproximativ 7 milioane de lei, dar acești bani provin „din buget propriu și din sponsorizări”.
„Am primit foarte multe sponsorizări. (….) Nuclearelectrica ne-a ajutat foarte mult, iar tot ce vedeți mobilier, dotare cu tv uri sau tot ce înseamnă dotare în această primărie, în jur de 6 milarde de lei, le-am obținut de la ei.”
„Tot ce înseamnă dotarea oficiilor au fost obținute tot prin sponsorizare, de la firma MIELE”, a adăugat Sorin Taus.