Ceea ce cunoaștem astăzi drept salba stațiunilor montane de pe Valea Prahovei era la finalul secolului al XIX-lea nimic altceva decât o zonă sălbatică, adăpost al tâlharilor și renegaților, al câtorva crescători de animale și al călugărilor de la Mănăstirea Sinaia.
Dorința regelui Carol I de a scăpa de canicula teribilă și praful din București l-a purtat, în vara anului 1866, în primul an de domnie, într-o călătorie în munți spre ținutul numit atunci „Între Prahove”. Avea să descopere la Sinaia ceea ce Singmaringenul natal îi oferise în copilărie: liniște, aer curat și răcoare. Fascinat de locuri, ani la rând avea să-și petreacă verile, alături de soția sa, Elisabeta, la Mănăstirea Sinaia.
14.000 de hectare cumpărate cu banii familiei Sigmaringen
„Sinaia de la 1866 era sălbatică, doar mănăstirea și câteva case în jurul ei reprezentau civilizație. Carol a trebuit să-și aducă în trăsură pâinea lui, pentru că acolo, la mănăstire, nu exista așa ceva. Totuși lui Carol, zona aceasta îi amintește de Sigmaringen. Este o zonă muntoasă, este un aer curat, este liniște, este ceea ce ai nevoie din când în când, de refugiu. Este motivul pentru care el revine în zonă și începe să facă un lucru extraordinar.
Începe să cumpere moșii, pământuri. S-a vorbit foarte mult despre faptul că aceste moșii au fost date de statul român, de români. Însă trebuie spus că domnitorul și ulterior regele Carol I, de pe la 1872 și până în 1904, tot cumpără pământuri pe Valea Prahovei și devine unul dintre cei mai mari proprietari din această zonă, cu 14.000 de hectare pe care le-a cumpărat cu banii primiți de la tatăl său”, a explicat, pentru Libertatea, istoricul Dorin Stănescu.
Citește continuarea articolului pe liberatea.ro.
