Primarul Allen Coliban s-a crezut invicibil. Din păcate pentru el, noi, ziariștii, am mai văzut filmul asta, de multe ori. Oameni slab pregătiți care se ”dau” altceva decât sunt. Au o impresie bună despre ei și nu ascultă pe nimeni. Urmează aroganța, dar și tratarea cu dispreț a multor oameni. Însă, disputele cu ziariștii i-au pus capac, definitiv!
Conflicte peste conflicte și procese pierdute
Nici nu se instalase bine în fruntea administrației locale, că a și acționat în judecată mai mulți jurnaliști care și-au făcut meseria și au prezentat pe surse raportul Curții de Conturi, care arăta dezastrul administrativ. Bineînțeles, cum viața sa nu a fost prea simplă, a vrut și bani de la ziariști, acuzând un fake news. Anii au trecut, iar timpul ne-a demonstrat că am avut dreptate. Inclusiv instanța. Pe fir a intervenit și DNA-ul.
Cu aleșii locali din PSD și PNL s-a tot contrat. Pe Facebook și în sala de ședințe. Omul a avut impresia tot timpul că proiectele sale sunt cele mai bune, iar PNL și PSD au doar proiecte rele. S-a pus presiune pentru a fi votate unele proiecte, dar care au avut ca finalitate, un proces în instanță, ceea ce a dus la anularea unor acte administrative. Cu alte cuvinte, useristul a pus presiune pe aleși să voteze aiurea anumite proiecte, fără să aibă o bază legală.
Angajări pe linie de partid, nu pe bază de competență
Allen Coliban a umplut Primăria Brașov de membri de partid și susținători. Competiția și competența au fost date uitării. Când nu s-au putut face angajări direct prin primărie, s-au făcut prin AMB, condusă de alt atârnache de partid, David Dragoș, cel care fără politică probabil era pe nicăieri, nicidecum pe funcții bine plătite.
Așa a ajuns la primărie și ”nicoinprimărie” care a fost în primă fază unsă ca și consilier. Bineînțeles, nu a mai fost mult și individa a ajuns șefă la un birou, pe final de an, în ultimele zile.
În loc să aducă oameni la primărie care să muncească, primarul și-a adus un membru de partid să se ocupe de TikTok. Și acesta și Nico, mai mult făceau politică pe rețelele de socializare decât muncă adevărată. Tot pe linie de simpatie a fost adus și socrul unui politist cu apucături de influencer. În campanie s-au făcut poze cu alpaca, iar după alegeri ”socrul” era pe funcție. Adus să restructureze Poliția Locală. Nu a restructurat-o și au trecut peste 3 ani.
Război cu toată lumea
Cu venirea primarului Allen Coliban, accesul în instituție a fost destul de restricționat pentru omul de rând. În loc să colaboreze pe proiecte cu reprezentanții de la Consiliul Județean, omul din fruntea primăriei îi ataca ori de câte ori se putea.
Războiul cu viceprimarul Rusu și trimiterea acestuia la cimitir a fost o altă bilă neagră primită din partea brașovenilor. S-a întâmplat de ziua viceprimarului, ceea ce scoate în evidență răutatea omului și faptul că este răzbunător. Chipurile viceprimarul era ”leneș”, dar, nu îi vedea pe useriștii care frecau menta prin primărie.
Dosarul penal pe numele Flaviei Boghiu și trimiterea acesteia în judecată pentru fapte de corupție a pus capac la acest film surdo-mut, unde Allen Coliban a avut rol principal.
Au vrut să interzică accesul brașovenilor la ședințele PUBLICE
Transparența i-a dat cel mai mult bătăi de cap. Deși useriștii pozau în oamenii care ”deschid primăria brașovenilor”, în realitate s-a dovedit că aceștia mai mult le-a trântit ușa în nas. Este și cazul unor consilieri locali de la USR în frunte cu viceprimărița Flavia Boghiu care au vrut să interzică accesul la ședințele PUBLICE ale Consiliului Local. O premieră și o zi neagră pentru transparență și dreptul la informare. Proastă decizie, neinspirată, dar la care Allen Coliban a asistat pasiv, deși, în campania electorală promitea transparență.
A vrut să îngrădească dreptul la muncă ziariștilor
Culmea, deși se afla în campanie electorală și mai erau câteva săptămâni până la alegerile locale, atitudinea comunistă a aleșilor locali USR a continuat. Primarul a avut tupeu ca la o ședință a Consiliului Local să solicite unui jurnalist să nu mai facă poze în sala de ședințe. Doar că omul și-a făcut doar meseria, iar primarul a încercat să îi îngrădească acest drept. Mai mult decât atât, ca penibilul să fie până la capât, un consilier de la USR a solicitat intervenția Poliției Locale. Din nou o premieră negativă în administrația USR, un ziarist să fie scos cu Poliția Locală din sala de ședințe pentru că a ”îndrăznit” să facă poze.
Campania agresivă de pe rețelele de socializare a fost un alt punct cheie care l-a tras în jos pe primarul Allen Coliban. Au fost atacuri murdare, gen ”dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră” și toți cei care aveau o altă părere politică au fost criticați și înjurați pe rețelele de socializare prin conturi false. Atacurile la persoană nu au mai fost ”gustate” nici măcar de intelectualii brașoveni care au simțit că userișii duc campania le extremă.
Atacurile și dezbinarea, circul realizat la ședințele Consiliului Local unde erau chemați simpatizanții USR să pună presiune pe consilierii locali pentru a vota proiecte care nu aveau treabă cu realitatea a dus din nou la o cădere în ochii electoratului.
4 ani de stagnare și de SF-uri fără sens
Mandatul primarului Coliban se poate descrie pe scurt ca fiind unul plin de minciuni, de SF-uri fără număr, dar fără finalitate, de lipsa proiectelor. Șeful administrației locale nu poate să prezinte 1-2 proiecte mari realizate cap-coadă de el pentru că acestea nu există. A preferat proiecte fără sens cum ar fi ”zarzavaturi între blocuri”, proiect câștigâtor la bugetare participativă, dar care nu a fost implementat niciodată, pentru că prea se poate. Dar, primarul i-a determinat pe colegii de partid și simpatizanți să îl voteze. Concluzia? Timp pierdut aiurea, votul brașovenilor dat degeaba!
CV plin de minciuni!
Primarul a început cu o minciună mandatul și l-a încheiat cu alta. CV-ul lui Allen Coliban pare a fi totul o mare minciună și una fără sens. Omul a vrut să fie ceva ce nu este. S-a crezut absolvent de AC, dar de fapt era exmatriculat. Noroc de profesorii care au ieșit public și i-au transmis să nu mai mintă. Absolvent este una, exmatriculat este alta. Dar, probabil că în următorii 4 ani va avea timp berechet să urmeze cursuri la facultate. Tot în CV susține că a urmat Facultatea de Management la Universitatea Transilvania, dar aceasta nu există în realitate! Din nou o minciună fără sens. Putea să spună că a făcut învățământ la distanță, că este absolvent de Stiinte Economice și asta era, nimeni nu avea o problemă. Dar el nu, ”Batman” și ”Batman”.
Nici la capitolul experiență nu a putut să dovedească că este vreun expert în ceva așa cum se lăuda în CV. Înainte să intre în Senat, adică în politica mare, omul avea un venit anual din salariu de numai 3200 de lei. Este greu de crezut că un IT-ist sau un expert în fonduri europene și bussines poate avea un astfel de venit într-un an.
foto: Facebook