În premieră, Adunarea Generală a Acționarilor de la Electrificare CFR a numit un Consiliu de Administrație pe patru ani.
Componența acestuia demonstrează bătaia de joc în care este privit managementul companiilor de stat. Doar unul dintre cei cinci numiți are legătură cu domeniul, restul fiind un fel de „calificați la locul de muncă”.
Hotărârea AGA nr 5 din 31 octombrie menționează numirea a cinci membri ai Consiliului de administrație, respectiv Rădulescu Răzvan Ștefan (actualul director general și singurul specialist în domeniu), Petre Ungureanu, Dascălu Ana-Maria, Nancu Dumitru și Hunyadi Monica pe perioada 1 noiembrie 2024 – 31 octombrie 2028, potrivit clubferoviar.ro.
Cosmeticiana expertă în Siguranță Feroviară
Un alt membru la fel de „specializat” în tranzacțiile cu energie de tracțiune feroviară este Hunyadi Monica, o tânără cu studii de comunicare, care și-a derulat o parte din carieră pe la Camera Deputaților drept colaborator extern, consultant responsabil de sinteze, corespondență etc. Ea este și administratorul unui salon de înfrumusețare care însă aduce pierderi egale cu trei sferturi din cifra de afaceri.
Nimic nu mai pare de mirare, având în vedere că aceasta-i moda pe la instituțiile statului: numiri politice și oameni fără pregătire de specialitate. Aceeași situație este și la Brașov, iar un caz elocvent în acest sens este Consiliul de Administrație de la Compania Apa Brașov despre care am scris de-a lungul timpului.
De fapt, acesta este și motivul pentru care românii pleacă din țară. S-au săturat ca toți analfabeții să fie numiți pe funcții de PSD sau PNL.
Cat despre transporturi, se înțelege de ce Grindeanu nu este în stare să facă câțiva kilometri de autostradă între Brașov și București: pentru că numește toate „neauzitele” în Consiliile de Administrație din subordine. Pe scurt, doar numiri politice, nicidecum pe bază de competență.






