Ziua justiției marchează rolul și importanța puterii judecătorești, dar și a oamenilor legii în general, a celor care prin activitatea lor contribuie la înfăptuirea actului de justiție.
Anul acesta, în data de 7 iulie 2024, Tribunalul și Judecătoria Brașov au organizat evenimentul „Ziua Justiției la Instanță”, destinat elevilor și studenților din Brașov pentru conștientizarea rolului profesiilor juridice în societate, dar și a pericolului traficului de droguri pentru comunitatea locală și importanța respectării drepturilor fundamentale.
Cei prezenți în sală au avut ocazia unică de a interacționa cu profesioniștii dreptului și de a le adresa întrebări despre profesia lor și provocările cu care se confruntă.
Președintele Tribunalului Brașov, doamna judecător Nicoleta Constantinescu, a explicat elevilor și studenților prezenți etapele procesului penal și diferențele față de procesul civil.
Doamna avocat Ciurea Andreea Cătălina a vorbit despre importanța dialogului interprofesional și rolul educației juridice în comunitatea locală, iar domnul avocat Constantin-Ioan Gliga a prezentat rolul esențial al avocatului în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Domnul procuror Tudor Mădălin Hurducaciu, Prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, a explicat studenților și elevilor cum pot ajunge procurori în România și a provocat participanții să rezolve un caz ipotetic, apelând la tehnici de gândire strategică specifică urmăririi penale.
Doamna Mihaela Bojin, judecător în cadrul Tribunalului Brașov, a prezentat un istoric al justiției din România, simbolurile vestimentației judecătorilor și sursa de inspirație a legiuitorului român în reglementarea acesteia.
Doamna Ioana Mihalache, Prim Grefier la Tribunalul Brașov, a detaliat provocările profesiei de grefier.
De asemenea, au fost organizate două concursuri. Studenții Facultății de Drept din cadrul Universității Transilvania Brașov au susținut pledoariile acuzării și apărării în două procese simulate pe tema traficului și consumului de droguri. În cadrul concursului organizat pentru liceeni, aceștia au fost provocați să prezinte perspectiva lor asupra unui drept fundamental la alegere, așa cum și-au format-o în urma unei experiențe personale. Astăzi, cu ocazia evenimentului „Ziua Justiției la instanță”, concurenții au fost premiați pentru performanța și participarea lor.
„Mulțumim cu această ocazie colaboratorilor și invitaților care au fost alături de noi astăzi: doamna Șaramet Oana, Directorul Departamentului de Drept din cadrul Facultății de Drept, Universitatea Transilvania Brașov, doamna Roxana Matefi, Decanul Facultății de Drept, Universitatea Transilvania Brașov, Prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, domnul Valentin Bucur, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, domnul Nicolae Savin, Inspectorul Școlar Adjunct, invitaților din cadrul Baroului Brașov, respectiv domnului avocat Constantin-Ioan Gliga și doamnei avocat Ciurea Andreea Cătălina, precum și invitatului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, domnului procuror Tudor Mădălin Hurducaciu.
Sperăm că astfel de experiențe să îi inspire pe tineri să devină cetățeni mai informați și implicați. Credem că există un interes real pentru a înțelege mai bine cum funcționează justiția și suntem deschiși la entuziasmul elevilor și studenților din Brașov.”, au transmis reprezentanții Tribunalului Brașov.
Foto: Facebook – Tribunalul Brașov






