Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
În fapt, la data de 09 octombrie 2022, în jurul orei 13.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 41 ani, din municipiul București, care conducea un autovehicul pe strada Cheia, din Stațiunea Râșnov, județul Brașov.
La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cannabis și amfetamină. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.