Procurorul general, Alex Florenţa, a anunţat, miercuri, că parchetele înregistrează un minim istoric de 69% în ceea ce priveşte gradul de ocupare a schemei de personal. Numai anul trecut au ieșit la pensie 165 de procurori, în contextul modificărilor legislative și discuțiilor din spaţiul public privind salarizarea personalului din Justiție. Situația este chiar mai gravă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.
„Schema prevăzută în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov este de 26 de procurori cu funcție de execuție, doi prim-procurori adjuncți și un prim-procuror. În activitate se află în prezent 16 procurori cu funcție de execuție și ceilalți trei. Întrucât este un parchet de mari dimensiuni, acesta are și o secție de judiciar, în care activează trei procurori, precum și unul dintre prim-procurorii adjuncți care asigură și activitatea de participare în sălile de judecată, și activitatea aferentă funcției de conducere. Acești procurori nu soluționează dosare de urmărire penală. Aceste dosare sunt instrumentate de 13 procurori cu funcție de execuție, cu mențiunea că și în acest caz se ocupă de dosare penale celălalt prim-procuror adjunct, pe lângă funcția de conducere pe care o exercită”, a transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, Radu Nastac, pentru adevarul.ro.
Astfel, s-a ajuns la cifre halucinante pentru anul trecut în ce privește numărul de dosare nesoluționate până acum sau care trebuie să fie soluționate de fiecare procuror în acest an, conform bilanțului întocmit la începutul acestui an.
„Au fost emise 11.600 de soluții în dosarele de urmărire penală. Împărțind această cifră la actualul grad al secției de urmărire penală – la 13 – rezultă că, în medie, au fost emise 872 de soluții de către fiecare procuror. În prezent, avem un stoc de 40.000 de dosare nesoluționate, care, împărțite pe numărul de procurori, duc la o medie de 3.076 de dosare de soluționat per procuror”, a explicitat Radu Nastac.






