O intervenție rapidă a Poliției Locale Brașov a prevenit, joi noaptea, agravarea unei situații periculoase produsă în vecinătatea Spitalului de Boli Infecțioase de pe strada Mihai Viteazul.
În jurul orei 23:20, un apel venit la dispecerat semnala prezența unei tinere care se comporta haotic și agresiv. Un echipaj s‑a deplasat de urgență și a găsit persoana într‑o stare confuză, refuzând să‑și declare identitatea ori să colaboreze cu polițiștii.
Pentru stabilirea identității, tânăra a fost condusă la sediul Poliției Locale de pe strada Iuliu Maniu. Acolo, comportamentul ei dezorganizat s‑a accentuat, astfel că agenții au solicitat sprijinul Serviciului Județean de Ambulanță Brașov. Sub escorta poliției, femeia a fost transportată la Spitalul de Psihiatrie Sânpetru, unde a fost internată pentru evaluare de specialitate.






