Acasă Actualitate Criză de gelozie! Un tânăr și-a amenințat concubina cu o armă neletală

Criză de gelozie! Un tânăr și-a amenințat concubina cu o armă neletală

0

Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “amenințarea”, “încălcarea dispozițiilor dispuse prin ordinul de protecție”, “lovirea sau alte violențe” și “nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 14 iunie 2022, în jurul orei 14.20, un tânăr, în vârstă de 29 ani, pe fondul geloziei, ar fi amenințat-o cu acte de violențe pe concubina sa. De asemenea, tânărul ar fi prezentat, cu scopul de a-i crea o stare de temere concubinei sale, o armă neletală, pe care o deținea fără a avea permis sau autorizație de deținere.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de tânăr.

Ulterior, la aceeași dată, în jurul orei 19.30, tânărul s-ar fi deplasat la locuința concubinei sale, încălcând în acest fel măsurile prevăzute în ordinul de protecție provizoriu, prin aceea că s-ar fi deplasat la o distanță mai mică de 200 de metri față de concubina sa și de locuința acesteia. De asemenea, tânărul ar fi agresat fizic un alt tânăr, în vârstă de 25 ani, care se afla în fața imobilului de domiciliu al femeii situat în municipiul Brașov.

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul bănuit de săvârșirea faptelor a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.