Acasă Oameni faini la Brașov VIDEO. Crăciunul, între a primi și a dărui. Un dialog de suflet...

VIDEO. Crăciunul, între a primi și a dărui. Un dialog de suflet cu părintele Ciprian Adomnicăi, într-o ediție specială a emisiunii „Oameni faini la Brașov”

0

Într-o ediție specială de Crăciun a emisiunii Oameni faini la Brașov, creație marca Transilvania365 și moderată de jurnalistul Cristi Florea, am avut onoarea să-l avem invitat pe părintele Ciprian Adomnicăi, preot al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Brașovul Vechi.

Tema centrală a discuției a fost „Nașterea Domnului – între a primi și a dărui”, iar părintele Adomnicăi a vorbit despre esența Crăciunului, dincolo de lumini, cadouri și agitația specifică sărbătorii. „Crăciunul este o perioadă a bucuriei, a liniștii, a bunătății și a apropiereii între oameni”, a subliniat părintele.

În cadrul dialogului, s-a discutat despre darul suprem al Nașterii lui Iisus Hristos și modul în care acesta ar trebui să ne transforme relațiile cu cei din jur. Părintele a amintit că, adesea, oamenii uită esențialul, timpul petrecut împreună, iertarea, bunătatea și atenția față de ceilalți, pierzându-se în alergătura după cadouri și festivități.

Un alt subiect abordat a fost importanța credinței și a educației religioase pentru copii.

În final, părintele a transmis un mesaj cald pentru toți cei care sărbătoresc Crăciunul: „Să primim și să dăruim nu doar lucruri materiale, ci și timp, atenție și iertare. Bucuria nașterii lui Hristos trebuie să rămână în inimile noastre și după ce se sting luminile și trec sărbătorile.”

Ediția de marți, 23 decembrie, poate fi urmărită în format integral pe www.transilvania365.ro, pe canalul de YouTube al publicației și pe pagina oficială de Facebook.