Acasă Sănătate-Educație Copiii ar putea beneficia de un sprijin financiar de 1.500 de lei...

Copiii ar putea beneficia de un sprijin financiar de 1.500 de lei din partea statului pentru intervenții stomatologice

0

Copiii cu vârste între șase și 18 ani care au probleme dentare ar putea beneficia de un ajutor financiar din partea statului, sub forma unui voucher în valoare de 1.500 de lei, destinat acoperirii diverselor proceduri și investigații stomatologice, inclusiv aplicarea aparatului ortodontic.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a publicat recent un proiect de HG pentru aprobarea programului „Un copil, un zâmbet”, prin care copiii cu probleme dentare ar putea beneficia de un ajutor financiar din partea statului.

Începând cu anul 2025, până la 10.000 de copii cu vârste între șase și 18 ani, identificați cu probleme dentare, ar putea beneficia de un sprijin financiar de 1.500 de lei sub formă de voucher digital, oferit de stat prin programul național „Un copil, un zâmbet”. Acest ajutor va acoperi costurile pentru consultații, investigații, proceduri și tratamente stomatologice, inclusiv aplicarea aparatelor ortodontice, pe teritoriul României, potrivit avocatnet.ro.