Acasă Social Controale de amploare la gropile de gunoi din România. Garda de Mediu...

Controale de amploare la gropile de gunoi din România. Garda de Mediu și IGSU verifică depozitele municipale

0

Ministerul Mediului, în colaborare cu Garda Națională de Mediu și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), a demarat miercuri, 02 iulie, o amplă acțiune de control la depozitele municipale de deșeuri clasa B din întreaga țară.

Controalele, care se vor desfășura până pe 10 iulie, au un caracter interjudețean, ceea ce înseamnă că echipele de inspectori provin din alte județe decât cele în care se află depozitele, pentru a asigura obiectivitate și corectitudine.

„Vrem ochi proaspeți, controale riguroase și fără complicități. Este un pas mic, dar important, pentru a reda încrederea oamenilor că legea se aplică cu adevărat, în mod egal, peste tot. Vara aduce pericol real de autoaprinderi în gropile de gunoi. Nu mai vrem să vedem comunități care se sufocă în fum, zile întregi, din cauza nepăsării sau a lipsei de acțiune. Ce s-a întâmplat la Aninoasa nu trebuie să se mai repete”, a declarat ministra Diana Buzoianu.

Verificările vizează respectarea autorizațiilor de mediu, condițiile de stocare, riscurile de incendiu, prezența substanțelor periculoase și existența unor planuri de prevenire și intervenție în caz de incidente ecologice.