Vizită cu iz aristocratic în Peștera Valea Cetății din Râșnov. Contesa Chiara Modica Dona dalle Rose a trecut pragul peșterii, administrată de echipa Peștera Valea Cetății Râșnov, într-un moment descris de gazde drept unul „special, plin de emoție și frumusețe”.
Reprezentanții peșterii au anunțat vizita pe rețelele de socializare și au transmis mulțumiri contesei pentru că le-a trecut pragul, dar și tuturor celor implicați în organizarea întâlnirii.
„A fost un moment special, plin de emoție și frumusețe, pe care îl vom păstra ca amintire”, au transmis administratorii Peșterii Valea Cetății.






