Acasă Administrativ Consiliul Local Hărman a aprobat reduceri la taxe și impozite pentru mai...

Consiliul Local Hărman a aprobat reduceri la taxe și impozite pentru mai multe categorii de locuitori

0

Consilierii locali din comuna Hărman au aprobat, în ședința de luni, 16 februarie, două proiecte de hotărâre cu impact direct asupra contribuabililor: aplicarea unor reduceri la impozitele locale, conform prevederilor Ordonanța de urgență nr. 9/2025, și stabilirea taxei speciale de salubrizare pentru anul 2026.

Potrivit hotărârii adoptate, persoanele cu handicap grav vor beneficia de o reducere de 50% la impozitele locale, în timp ce persoanele cu handicap accentuat vor avea o reducere de 25%. Facilitatea se aplică pentru locuința de domiciliu, terenul aferent acesteia și pentru un autoturism aflat în proprietate, cu o capacitate cilindrică sub 2.000 cmc.

Totodată, administrația locală a decis acordarea unor reduceri pentru proprietarii de clădiri vechi. Astfel, imobilele cu o vechime cuprinsă între 50 și 100 de ani vor beneficia de o reducere de 15% a impozitului, iar cele cu o vechime de peste 100 de ani de o reducere de 25%.

În aceeași ședință, Consiliul Local a aprobat și taxa specială de salubrizare pentru anul 2026, în valoare de 30 de lei pe persoană, nivel despre care reprezentanții administrației locale spun că se numără printre cele mai mici din zona metropolitană a municipiului Brașov. Diferența dintre costul real al serviciului și suma plătită de populație este acoperită din bugetul local.

Hotărârea a fost adoptată cu două amendamente care prevăd reduceri pentru pensionari: 50% pentru cei cu pensii de până la 1.281 de lei și 25% pentru pensionarii cu venituri între 1.282 și 2.000 de lei.

De asemenea, legislația prevede reduceri sau scutiri pentru mai multe categorii sociale, inclusiv persoanele persecutate politic, cele prevăzute de Decretul‑lege nr. 118/1990, beneficiarii O.G. nr. 105/1999, precum și veteranii de război, revoluționarii și văduvele acestora.