Acasă Actualitate Consiliul Județean Brașov face demersuri pentru comasarea parcurilor industriale Carfil și Metrom

Consiliul Județean Brașov face demersuri pentru comasarea parcurilor industriale Carfil și Metrom

0
onsiliul Județean Brașov analizează posibilitatea comasării celor două parcuri industriale din subordine, Carfil și Metrom, într-o încercare de a reduce cheltuielile administrative și de a eficientiza gestionarea acestor active. În ultimele zile, au avut loc discuții între vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, și Elviss Blejdea, directorul Carfil, pentru a stabili pașii necesari în realizarea acestui proiect.
Deși aceste terenuri sunt deținute de Consiliul Județean, veniturile generate din chirii sunt modeste, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la strategia de administrare a acestora. În cazul unei vânzări, valoarea estimată a celor două parcuri s-ar situa între 8 și 10 milioane de euro, însă, până în prezent, administrația județeană nu a făcut pași concreți nici pentru valorificarea acestor active, nici pentru atragerea unor investitori importanți care să genereze venituri mai mari.
Posibile soluții: privatizare sau administrare eficientă?
O alternativă ar putea fi concesionarea sau vânzarea către un investitor privat, care ar putea administra mai eficient aceste parcuri industriale. Modelul privat ar putea aduce o gestionare mai transparentă și mai orientată către profit, în contrast cu actuala administrare de stat, care nu a reușit să exploateze la maximum potențialul acestor terenuri. Doar că, dacă cele două parcuri ar ajunge la un privat sau ar fi vândute, oamenii de partid ar rămâne șomeri, nu ar mai avea o vacă de muls. Din acest motiv nu prea se ia în calcul acest aspect. Oamenii de partid trebuie răsplătiți.
În prezent, la Metrom, funcția de director este deținută de Liviu Cocoș, un membru marcant al PNL, care ocupă și poziția de președinte al Consiliului de Administrație de la Compania Apa Brașov. Acesta ar putea deveni director general al companiei, înlocuindu-l pe actualul director interimar, Daniel Gligoraș, care beneficiază de un salariu lunar de 71.000 de lei. De fapt, aceasta este și miza disputei interne de la Compania Apa Brașov. Liberalii vor să-i facă vânt lui Daniel Gligoraș, tocmai pentru a-l înscăuna pe Liviu Cocoș. Culmea, actualul director interimar a fost adus la Compania Apa tot de liberali, la fel ca și Agafiței care pare de neînlocuit din CA, deși, rezultatele din mandatul său le vedem cu toții. Dar, cum aceasta a ajuns la Consiliul Județean pe filiera ”Râșnov”, este greu de dat la o parte. Teoretic și logic, cu pierderile existente la Compania Apa și cu problemele de acolo, cu lipsa investițiilor, această femeie la fel ca și Gligoraș nu ar mai avea ce să caute acolo. Au avut un management slab, dar, cu indemnizații mari.
Meritocrație sau influență politică? Cum se face selecția pentru CA-uri din Brașov?
Numirile în Consiliile de Administrație ale instituțiilor publice din Brașov ridică tot mai multe suspiciuni privind criteriile de selecție. De fiecare dată, pe aceste funcții ajung persoane apropiate de PNL sau membri ai partidului, fără ca procesul de recrutare să reflecte o competiție reală bazată pe competențe. Astfel, se ridică întrebarea: cât de obiective sunt firmele care se ocupă de recrutare sau instituții precum AMEPIP, dacă vedem că majoritatea celor selectați provin din aceleași cercuri politice?
În loc să atragă profesioniști cu experiență în mediul privat, care să aducă un plus de eficiență în administrarea acestor structuri, asistăm la un sistem de recompensare politică, în care posturile din CA-uri și funcțiile de conducere sunt distribuite pe criterii de loialitate față de partid. Această situație nu doar că perpetuează ineficiența instituțională, dar afectează și încrederea publicului în corectitudinea proceselor administrative din județ.