,,Cred într-o școală realistă, cred într-o școală în care elevii să vină relaxați, să zâmbească, să își permită să greșească“ a fost concluzia unuia dintre cei 40 de profesori care, alături de 10 directori de unități de învățământ, au participat, în această săptămână, la un training intensiv cu experți din Finlanda, de la Universitatea de Științe Aplicate Hame. Acest program pilot este implementat de Primăria Municipiului Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Universitatea din Hame.
Astăzi, 28 octombrie, a avut loc ceremonia oficială de închidere a programului de dezvoltare profesională adresat cadrelor didactice din Brașov, în cadrul căruia experți în educație din Finlanda au pregătit 40 de cadre didactice și 10 directori de unități de învățământ de la creșe, grădinițe, școli și licee brașovene, în sistemul de predare finlandez, modelul de educație cu cele mai bune rezultate din lume.
În modelul finlandez, educația este structurată astfel încât copiii și tinerii să fie pregătiți atât pe plan școlar, cât și pentru viață, punându-se accent pe competențe practice și pe dezvoltarea unor aptitudini de care este nevoie în prezent și în viitor.
Participanții s-au arătat încântați atât de modul în care sistemul de educație finlandez a reușit să îmbine nevoile și capacitatea de dezvoltare a elevilor cu așteptările profesorilor, dar și de modul în care acest sistem se bazează pe puterea echipei de cadre didactice și nu pe fiecare profesor în parte.
,,În această săptămână am învățat, eu, să fiu mai relaxată, să zâmbesc mai mult. Am învățat că mai simplu este mai eficient, mai puțin este mai mult. Am învățat că trebuie să ținem cont de nevoile elevilor, de nevoile profesorilor, de nevoile părinților, dar aceste nevoi să nu fie prezentate la nivel ideal, ci să se bazeze pe sinceritate și pe transparență.(…) Nu cred într-o școală ideală. Cred într-o școală realistă, cred într-o școală în care elevii să vină relaxați, să zâmbească, să își permită să greșească. Nu încurajez nici competitivitatea, nici progresul, pentru mine aceste cuvinte sunt, cum am spus, figurative și nonrealiste. Sunt profesor de 20 de ani, împărtășesc emoții și cunoștințe cu copiii, și în momentul în care nu o să mai fac acest lucru, o să mă gândesc să fac altceva.(…) Această experiență, legată de educația finlandeză, este doar o atitudine. Eu cred că trebuie să adaptăm tot ceea ce am învățat de la acești oameni la nevoile noastre, la obiceiurile noastre, la realitatea noastră”, a explicat Anca Băcanu, profesor la Liceul Vocațional Hans Mattiafis Teutsch.
O parte din experiențele prezentate de experții finlandezi pot fi replicate și în acest moment în învățământul românesc, este părerea unui alt dascăl participant la această sesiune de pregătire.
,,După săptămâna intensivă am ajuns la concluzia că ar trebui să schimbăm din temelii abordarea programului școlar al copiilor, să nu mai facem orele împrăștiate prin toate locurile și să încercăm o învățare modulară. Ca să predai în sistem finlandez îți trebuie un program școlar în sistemul lor și nu avem nevoie de foarte multe resurse materiale pentru asta, ne trebuie o altă abordare a programului. Suntem o școală aglomerată, cu un număr mare de elevi, și, automat, trebuie să gândim altfel programul școlar ca să putem să folosim metodele lor. Asta înseamnă că dacă sunt profesor de fizică, sau colega mea de geografie dorește să facă o lecție outdoor, adică în afara școlii, nu ne ajunge o oră pentru aceasta și ar trebui să legăm două trei ore la aceeași clasă ca să putem să realizăm o învățare altfel. Să ieșim în comunitate, să ieșim în natură și să facem ceea ce trebuie, după sistemul lor. Nu pot să fac o ieșire în afara școlii într-o singură oră, în 50 de minute, deci abordăm programul diferit. Asta înseamnă că fac trei ore de fizică cu clasa A, colegul meu face două ore de geografie cu clasa B și facem schimb între noi cumva. Există soluții pentru adaptarea programului la un astfel de sistem”, a precizat Stenuța Gall, profesor la Școala Gimnazială nr. 5.
Totodată, profesorul de la această școală a explicat și cum ar trebui să fie abordată relația dintre profesori și elevi, dar și între cadrele didactice.
,,Trebuie să învățăm să colaborăm. Noi suntem o școală extrem de competitivă, unde concurează toți, și elevii, și profesorii, și părinții, și am vrea să schimbăm această abordare. Ne-ar plăcea foarte mult să concurăm cu noi înșine, nu între noi. Și atunci trebuie abordat altfel și sistemul de evaluare, și felul în care ne facem lecțiile, și modul în care-i abordăm pe elevi. Ne-am dori foarte mult să ne simțim și noi bine la școală, și elevii, și toți cei care ne calcă pragul”, a spus Stenuța Gall.
Acest curs de pregătire face parte din ,,Programul de formare continuă a orașului Brașov pentru directori și profesori”, program derulat în cadrul parteneriatului încheiat între Primăria Municipiul Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Universitatea de Științe Aplicate Hame din Finlanda.
Acest curs de pregătire a fost ținut de o echipă de experți în educație de la Universitatea de Științe Aplicate din Hame, condusă de domnul profesor Ari Pokka*, unul dintre cei mai buni experți în domeniul educației din Finlanda. După cum a precizat profesorul Ari Pokka, experții finlandezi nu au venit la Brașov pentru a implementa sistemul din țara lor, mai ales că nici nu ar fi posibil, ci au venit să îi sprijine pe profesorii din Brașov să adapteze soluțiile din sistemul finlandez la situația celui din țara noastră.
„Am venit aici să construim ceva, în educația din România, din Brașov, care este potrivit pentru oamenii de aici. Este vorba de aducerea unor idei ale educației finlandeze, desigur, dar fără a schimba astfel educația, pentru că modelele educaționale nu pot transporta de fapt o țară în alta. Fiecare țară trebuie să-și construiască propriile soluții. Și încercăm doar să oferim câteva idei și să ajutăm profesorii și directorii să construiască ceva nou, o versiune unică a educației de aici, în România. Sunt în România din 2019, în diferite orașe, în diferite locuri. Cred că românii sunt capabili să facă schimbări, dar cred că este nevoie de timp și trebuie să se facă pași mici. Poate că uneori românii cred că trebuie să fie un mare salt înainte și cred că este mult mai bine dacă schimbarea se întâmplă pas cu pas, cu răbdare, pentru că educația este un proces lent. Nu este o probă de 100 de metri. Este mai mult de 10.000 de metri”, a explicat Ari Pokka.
Unitățile de învățământ beneficiare ale acestui proiect sunt: Creșa nr. 4 Brașov, Creșa nr. 5 Brașov, Grădinița cu program prelungit nr. 2 Brașov, Grădinița cu program prelungit nr. 9 Brașov, Grădinița cu program prelungit Junior nr. 26 Brașov, Școala Gimnaziala nr. 2 Diaconu Coresi Brașov, Școala Gimnazială nr. 5 Brașov, Școala Gimnazială nr. 6 Iacob Mureșianu Brașov, Liceul Vocațional de Arte Plastice Hans Mattis-Teutsch Brașov, Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil Brașov.
Acest eveniment s-a desfășurat cu sprijinul Asociației Smart City Brasov și cu susținerea grupului educațional Winsedswiss Romania, a Școlii Româno-Finlandeze ERI, a Vissmann România și Lingemann România.
* Ari Pokka – expert principal al programului pentru școli, consilier pentru educație, creator de politici publice în domeniul educației. De asemenea domnul Ari Pokka este director de școală gimnazială în Finlanda și autor cărții de succes Top Class. Leadershipul și managementul finlandez.