Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin(CONAF) atrage atenția că majorarea salariului minim reprezintă o necesitate socială legitimă, însă nu poate deveniun substitut pentru politicile economice care stimuleazăproductivitatea, investițiile și competitivitatea. Orice creșterea salariului minim care nu este corelată cu productivitateamuncii riscă să devină o măsură artificială, ale cărei efecte se întorc împotriva economiei, a mediului de afaceri și, în celedin urmă, chiar împotriva angajaților pe care își propune săîi protejeze.
În ultimii ani, România a înregistrat una dintre cele maiaccelerate creșteri ale salariului minim din Europa Centrală și de Est. De la 3.000 de lei în ianuarie 2023 la 4.325 de lei în iulie2026, salariul minim brut a crescut cu peste 44%, într-un interval de aproximativ trei ani și jumătate. În același timp însă, organizații internaționale precum OECD avertizează că ritmulcreșterilor salariale a început să depășească ritmul productivitățiieconomice, ceea ce creează presiuni suplimentare asupracompetitivității, investițiilor și inflației.
CONAF consideră că România se află astăzi într-un punctcritic, în care dezbaterea despre salariul minim trebuie scoasădin registrul emoțional și readusă în spațiul analizei economiceriguroase.
Creșterea puterii de cumpărare este necesară. Costurile de trai au crescut accelerat, inflația a afectat puternic veniturilepopulației, iar milioane de români resimt zilnic presiuneaprețurilor la energie, alimente, transport și servicii. Din aceastăperspectivă, nevoia de majorare a salariului minim este legitimăși justificată social.
Dar economia nu funcționează exclusiv pe considerentesociale. Atunci când salariile cresc mai repede decâtproductivitatea, diferența nu dispare. Ea se transferă în economiesub forma inflației, a costurilor suplimentare suportate de companii, a investițiilor amânate, a reducerii competitivității și, în anumite sectoare, a diminuării capacității de angajare.
Pentru antreprenori, în special pentru IMM-uri, impactulunei majorări a salariului minim depășește cu mult diferențanominală din fluturașul de salariu. Crește întregul cost al muncii: contribuțiile, presiunea asupra întregii grile salariale, costurileoperaționale și obligațiile contractuale. În industrii precum retail, HoReCa, agricultură, textile, servicii locale, pază, curățenie sau producție cu valoare adăugată redusă, efectele sunt resimțite imediat și direct.
Aceste presiuni se suprapun peste un fenomen deja vizibil în economia reală: pierderea accelerată de companii. În 2025, peste 74.000 de firme au fost radiate la nivel național, iar tendința continuă și în 2026. Datele ONRC arată că doar în decembrie 2025 au dispărut aproape 16.000 de companii din economie, prin radiere, dizolvare sau suspendarea activității. Când, pentru fiecare 100 de firme nou înființate, ies din piață aproximativ 137, discuția despre costul muncii nu mai poate fi purtată izolat de sănătatea mediului antreprenorial.
Mai mult, România continuă să ia decizii economiceimportante în absența unor analize de impact complete șiactualizate.
Datele statistice ajung adesea cu întârzieri semnificative, ceea ce face dificilă evaluarea în timp real a efectelor unormăsuri cu impact major asupra ocupării, inflației, competitivității și investițiilor. În lipsa unor analize sectorialesolide, riscăm să luăm decizii economice majore pe bazapercepțiilor și a presiunilor de moment, nu pe baza evidențeloreconomice.
CONAF consideră că România are nevoie urgentă de o schimbare de paradigmă. Economia trebuie să redevină centruldezbaterii publice. Prea multe decizii economice au fosttransformate în teme exclusiv politice și prea puține au fostfundamentate pe date, productivitate și analize de impact.
Unul dintre semnalele relevante privind vulnerabilitățilestructurale ale economiei românești este nivelul redus al intermedierii financiare. Potrivit datelor BNR, gradul total de îndatorare al sectorului real din România reprezintă aproximativ40,7% din PIB, comparativ cu media europeană de 115,3%. Încazul companiilor nefinanciare, nivelul este de doar 27,8% din PIB, față de media Uniunii Europene de 71,5%.
Aceste date arată o economie care continuă să fie insuficient finanțată, cu acces limitat la capital pentru investiții, modernizare și dezvoltare, iar această realitate este direct legatăde dezbaterea privind salariul minim.
Salariile sustenabile nu apar exclusiv prin decizieadministrativă. Ele sunt rezultatul investițiilor, al accesului la finanțare, al tehnologiei, al inovării și al creșterii productivității.
O economie în care firmele investesc puțin pentru că se finanțează greu este o economie în care productivitatea creștelent. Într-o astfel de economie, orice majorare accelerată a costului muncii riscă să fie absorbită prin scumpiri, reducereainvestițiilor, diminuarea competitivității și încetinirea creării de locuri de muncă.
„România vorbește tot mai des despre venituri europene, dar o face într-o economie care nu a reușit încă să producă, înacelași ritm, productivitate, investiții, acces la capital șicompetitivitate comparabile cu ale statelor pe care le invocădrept reper.
Salariul minim trebuie să crească. Munca prost plătită nu poate rămâne, la nesfârșit, o formă acceptată de vulnerabilitatesocială. Dar creșterea salariilor nu poate fi desprinsă de capacitatea firmelor de a o finanța și de forța economiei de a o valida.
Problema României nu este dorința de a majora veniturile. Problema este tentația de a trata salariul minim ca pe o soluțieadministrativă la o slăbiciune economică structurală.
O economie nu devine mai bogată prin hotărâre de guvern. Devine mai bogată atunci când produce mai multă valoare, cândinvestițiile cresc, când capitalul devine accesibil, când muncaeste taxată rezonabil, iar statul ia decizii pe baza datelor, nu a presiunii politice.
Majorarea salariului minim nu trebuie înghețată. Dar nicinu poate deveni mecanismul prin care costul unei politici socialeeste transferat aproape integral către mediul privat, în special către IMM-uri, care ajung să suporte nu doar creșterea salarială, ci și povara fiscală asociată ei.
Întrebarea reală nu este dacă România are nevoie de salariimai mari. Are. Întrebarea este de ce continuă să discute despresalarii ca și cum ele ar putea crește durabil în absențaproductivității care trebuie să le susțină.
Salariile sunt prezente în discursul public. Ceea ce lipseșteeste legătura lor onestă cu productivitatea,” a declarat Cristina CHIRIAC, președinte CONAF.
CONAF solicită:
România are nevoie de salarii sustenabile. Salariilesustenabile se construiesc prin investiții, productivitate, educație, inovare și competitivitate. O măsură socială devine o soluție economică doar atunci când este susținută de o economiecapabilă să o finanțeze. În absența acestui echilibru, riscăm săcerem tot mai mult de la companii exact în momentul în care avem nevoie ca ele să investească, să inoveze și să creezevaloare.
CONAF susține creșterea salariilor și îmbunătățireanivelului de trai al românilor. Dar această misiune trebuie să fie un efort comun al economiei și al statului, nu o obligațietransferată unilateral către mediul antreprenorial. Statul nu poatecere companiilor să finanțeze singure o politică socială, în timpce accesul la capital rămâne limitat, taxarea muncii ridicată, iarproductivitatea insuficient susținută prin investiții. O economiesănătoasă distribuie prosperitatea pe care o creează; nu încearcăsă o decreteze înainte de a o produce.
