Elevii de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Covasna, cea mai mare școală cu predare în limba română din oraș, vor începe anul școlar 2025-2026 fără tradiționala festivitate de deschidere și cu o soluție de compromis: 16 clase vor învăța în containere modulare, potrivit Agerpres. Acestea au fost instalate în curtea liceului, pe fondul lucrărilor de reabilitare începute acum 5 ani și care aveau inițial un termen de finalizare de 6 luni.
Măsura cu cele 16 containere a fost luată de Primăria Sfântu Gheorghe, în contextul în care lucrările de reabilitare a clădirilor din incinta colegiului, începute în urmă cu aproape cinci ani, nu au fost încă finalizate, iar o parte dintre elevi erau nevoiți să învețe prin alte școli din oraș.
Directoarea colegiului, Luminiţa Costea, afirmă că aceste containere sunt dotate corespunzător şi chiar arată mai bine decât unele dintre sălile de clasă convenţionale.
„Din păcate, corpul A este încă neterminat, internatul este închis, iar cursurile se vor desfăşura doar în corpul B şi în aceste 16 containere. Dar, important este că ne-am adunat cu toţii acasă”, a declarat Luminiţa Costea, potrivit edupedu.ro.






