Un contract de 24.500 de lei, fără TVA, a fost atribuit prin cumpărare directă pentru proiectarea unor stații de reîncărcare a vehiculelor electrice, prevăzute pentru cel mult cinci locații din municipiul Codlea. Potrivit datelor publicate în sistemul electronic de achiziții publice, contractul a fost câștigat de Populus Consulting SRL, firmă cu sediul în București.
Serviciile contractate includ întocmirea documentației tehnice pentru autorizarea lucrărilor (DTAC), elaborarea proiectului tehnic de execuție și asistență tehnică pentru realizarea investiției.







