Acasă National CNAS pregătește o reformă majoră în sistemul analizelor medicale decontate

CNAS pregătește o reformă majoră în sistemul analizelor medicale decontate

0

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță o schimbare substanțială în modul de finanțare a analizelor medicale decontate de stat, menită să elimine una dintre cele mai frecvente probleme reclamate de pacienți: epuizarea rapidă a fondurilor lunare.

Potrivit planului de reformă aflat în pregătire, plafonul lunar alocat laboratoarelor de analize urmează să fie eliminat. Consecința directă ar fi accesul continuu al pacienților la investigații medicale, pe tot parcursul lunii, și nu doar în primele zile, așa cum se întâmpla până acum. Oficialii CNAS susțin că banii există, însă actualul mecanism de alocare a fondurilor a generat blocaje artificiale.

„Avem bani suficienți pentru a acoperi necesarul de analize, însă din cauza plafonului existent, fondurile nu sunt întotdeauna distribuite eficient, iar pacienții se află în imposibilitatea de a accesa analizele necesare la momentul oportun”, a explicat conf. univ. dr. Horațiu Moldovan, președintele CNAS, într-o declarație oferită pentru RFI.

Reforma presupune și reorganizarea pachetului de bază, care va include aproximativ 100 de analize esențiale, precum și o prioritizare mai strictă a pacienților, în funcție de gravitatea cazului. Practic, accesul la investigații nu va mai depinde doar de fonduri, ci și de urgența medicală, ceea ce ar putea face mai dificilă obținerea biletelor de trimitere pentru cazurile non-urgente.

Aceeași abordare urmează să fie extinsă și în cazul investigațiilor imagistice costisitoare, precum CT și RMN, unde listele de așteptare și costurile ridicate reprezintă, în prezent, un obstacol major pentru pacienți.