Consitrans, proiectantul Autostrăzii Ploiești – Brașov, a primit o prelungire de 500 de zile, până la 15 ianuarie 2025, pentru predarea studiului de fezabilitate, dar anunță că nu mai poate suporta costurile din teren, costuri duble față de prețurile din oferta depusă în 2020. Consitrans susține că lucrează cu 7 foreze la studiile geotehnice între Ploiești și Comarnic, dar că nu a reușit să intre și în zona montană din cauza ploilor din ultimele zile.
„Am un contract, este în derulare, facem tot ce se poate pentru a-l finaliza. Este greu pentru că în 2024 vorbim despre lucrări (studii geotehnice, arheologie etc.) cu o foarte mare întârziere, dar nu din cauza noastră, pe care Consitrans nu le poate suporta. Astăzi sunt prețuri noi, niciunul dintre subcontractorii noștri nu lucrează cu prețurile din aprilie 2020 când am depus oferta. CNAIR a semnat un act adițional pentru prelungirea contractului cu 500 de zile. Avem și un model de actualizare a prețurilor, dar astăzi la 7,8 lei litrul de motorină, la 4500 de lei salariul minim pe economie în construcții… în 2020 când am făcut oferta salariul era 2200 lei, motorina era 5 lei și un pic, e o creștere de cel puțin 50% pe care nu știm cât o mai putem suporta. De aceea, discuțiile sunt încă deschise cu subantreprenorii să vedem cum vom putea termina contractul”, a declarat Petre Ene, Consitrans.
Continuă să citești articolul pe economedia.ro.