Acasă Actualitate Clubul Olimpic Cetate Râșnov intră într-o nouă etapă de dezvoltare

Clubul Olimpic Cetate Râșnov intră într-o nouă etapă de dezvoltare

0

Clubul Olimpic Cetate Râșnov își reorganizează conducerea și anunță noi direcții de dezvoltare pentru sportul local. În cadrul unei ședințe desfășurate la finalul săptămânii trecute, a fost ales noul Consiliu Director al clubului, format din reprezentanții instituțiilor care au contribuit la înființarea sa din punct de vedere juridic.

În funcția de președinte a fost desemnat Gheorghe Puiu, reprezentant al Ocolului Silvic Râșnov, iar vicepreședinți au fost aleși Nicolae Geta, din partea Asaltul Cetății, și Gheorghe Dragoș, reprezentant al Consiliului Local Râșnov.

Pentru poziția de director general al clubului a fost propus Nicolae Dogariu, fost consilier personal al primarului Horia Motrescu.

În aceeași ședință a fost aprobată și înființarea unei noi secții sportive – kartingul – care va oferi copiilor din Râșnov posibilitatea de a practica acest sport începând din acest an.

Totodată, din sezonul competițional următor, orașul va avea o echipă de fotbal înscrisă în Liga a V-a, formată exclusiv din jucători din Râșnov.

Autoritățile locale anunță că, în 2026, una dintre principalele priorități rămâne dezvoltarea sportului de masă, cu accent pe susținerea copiilor și tinerilor. O mare parte din bugetul Râșnovului ar urma să fie direcționată către activitățile sportive dedicate acestora.