Acasă Social CJ Brașov vrea să plătească 118.000 de lei pentru avocați în procesele...

CJ Brașov vrea să plătească 118.000 de lei pentru avocați în procesele care vizează Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor

0
foto cu caracter ilustrativ

Consiliul Județean Brașov se reunește miercuri, 15 iulie, într-o ședință extraordinară, iar unul dintre cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi vizează alocarea a 118.000 de lei pentru servicii juridice de asistență și reprezentare în procesele care au ca obiect anularea unor acte administrative privind Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID).

Potrivit documentelor supuse aprobării, pe rolul Tribunalului Brașov se află trei dosare în care sunt contestate acte administrative emise în cadrul procedurilor de urbanism și de mediu necesare implementării proiectului. Reprezentanții CJ Brașov susțin că litigiile sunt de o complexitate ridicată, implicând legislația națională și europeană în domeniul mediului, motiv pentru care propun contractarea unui avocat extern.

„Pe rolul Tribunalului Brașov au fost înregistrate trei dosare având ca obiect suspendarea și anularea unor acte administrative adoptate în procesul de întocmire a documentațiilor de urbanism și de mediu pentru realizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor. (…) Litigiile au un grad ridicat de complexitate, apărarea urmând a se întemeia pe reglementări specifice contenciosului administrativ și urbanismului, dar în special pe cele cuprinse în legislația națională și a Uniunii Europene privind mediul și regimul deșeurilor.”, se arată în raportul de specialitate.

Conform proiectului de hotărâre, valoarea serviciilor juridice este de 118.000 de lei, în baza unei oferte depuse de avocatul care urmează să reprezinte Consiliul Județean și Județul Brașov în cele trei cauze. Executivul județean argumentează că este necesară o apărare specializată pentru protejarea intereselor administrației și pentru continuarea unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură de mediu din județ, finanțat din fonduri europene.