Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) a organizat joi, 9 mai, la Centrul Cultural Reduta dezbaterea publică pe tema reducerii abandonului școlar, ca eveniment de închidere a celei de-a doua ediții a Programului național „Pactul Pentru Tineri”, desfăşurat în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF.
Au participat reprezentanți ai autorităților centrale și locale, directori de școli, profesori, părinți, antreprenori, experți în educație și politici sociale, organizații non-guvernamentale, precum și elevi. Oaspeţii de marcă ai evenimentului au fost Ligia Deca – ministrul Educației, şi Adrian-Ioan Veștea – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, alături de Mihai-Cătălin Văsii – prefectul judeţului Braşov, Ciprian Sterpu – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, şi Ovidiu Florin Tripșa – inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov.
În luarea sa de cuvânt, vicepreşedintele CJ Ciprian Sterpu a menţionat că „la nivelul administraţiei publice judeţene putem contribui la prevenirea abandonului şcolar prin sprijinul acordat primăriilor în asigurarea mijloacelor de transport pentru elevi. În momentul de faţă avem în implementare trei proiecte privind achiziţia de microbuze şcolare verzi, având în vedere că judeţul Braşov are numeroase localităţi de munte, cu sate răsfirate aflate la o distanţă foarte mare faţă de centrul de comună şi implicit de şcoală. Avem un proiect PNRR, un proiect cu Ministerul Educaţiei derulat prin Inspectoratul Şcolar Judeţean şi unul finanţat prin Administraţia Fondului pentru Mediu. În total aproape 60 de microbuze şcolare vor ajunge în judeţul Braşov, astfel încât fiecare şcoală din fiecare localitate să dispună de cel puţin un microbuz şcolar verde”.
Scopul dezbaterii a fost atins, fiind creat un cadru de colaborare eficient între toți actorii implicați în prevenirea și combaterea abandonului școlar.