Acasă Social CFR Călători susține că nu are datorii restante la stat

CFR Călători susține că nu are datorii restante la stat

0

CFR Călători anunță că nu are datorii restante la bugetul de stat, conform evidențelor publice disponibile pe site-ul ANAF. La data de 10 iulie, Direcția Poliției Transporturi a solicitat companiei documente privind situațiile financiare din ultimii ani.

Reprezentanții CFR Călători au avut o întâlnire cu autoritățile din cadrul Poliției Transporturi, în urma căreia s-a stabilit că toate documentele cerute vor fi transmise până cel târziu în data de 17 iulie 2025.

Compania mai menționează că are acorduri în vigoare cu ANAF pentru eșalonarea plăților, în deplină conformitate cu legislația fiscală.

„În urma discuțiilor purtate între reprezentanții companiei și cei ai Direcției Poliției Transporturilor s-a stabilit că aceștia vor primi până pe 17 iulie 2025 toate documentele solicitate.

CFR Călători are încheiate acorduri cu ANAF pentru eșalonarea plăților în conformitate cu legislația în vigoare, respectiv Codul Fiscal.”, au transmis reprezentanții CFR Călători.