Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov a lansat o licitație publică pentru elaborarea expertizei tehnice și a documentației DALI necesare reparației rampei laterale MApN din stația Voila, aflată pe Magistrala 200. Valoarea estimată a contractului este de 100.000 de lei, potrivit anunțului publicat în SEAP.
Potrivit documentației, rampa are utilitate militară, fiind destinată îmbarcării și debarcării vehiculelor blindate pe șenile, cu o greutate de peste 80 de tone. Expertiza urmărește identificarea celor mai potrivite soluții constructive pentru consolidarea structurii, astfel încât accesul pe rampă să se facă rapid și în condiții de maximă siguranță.
Contractul include analiza elementelor metalice și a suprafeței de rulare, elaborarea a cel puțin două variante de proiect, obținerea avizelor și autorizațiilor necesare, precum și propunerea unor soluții moderne cu costuri reduse de exploatare.






