Guvernul României analizează, în ședința de joi, 18 decembrie, un proiect de hotărâre ce vizează aprobarea steagului oficial al comunei Feldioara, județul Brașov
Potrivit documentului supus aprobării, steagul Feldioarei este „format dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporţia între lăţimea şi lungimea steagului de 2/3, cu câmp tăiat, având partea superioară de culoare roșie, iar cea inferioară albastră”. În centrul drapelului se află stema localității, „trecând peste tăiere”, iar pe steag sunt inscripționate, cu litere galbene, denumirile „Comuna”, în partea superioară, și „Feldioara”, în partea inferioară.
Stema care domină steagul aduce în prim-plan repere istorice esențiale ale zonei. Fortificația simbolizează Cetatea medievală Marienburg, ridicată în secolul al XIII-lea, în timp ce crucea teutonică face trimitere la Ordinul Cavalerilor Teutoni, întemeietorii cetății. Cele trei inele îngemănate reprezintă vechea stemă a satului Rotbav, iar roata dințată și cununa de spice evocă tradiția agricolă și activitatea Școlii Superioare de Agricultură din Feldioara, activă până în perioada interbelică.
„Culoarea roșie semnifică putere, acțiune, îndrăzneală și dorința de a servi patria, iar culoarea albastră simbolizează blândețea, noblețea și buna credință”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Proiectul a fost aprobat de Consiliul Local Feldioara prin Hotărârea nr. 33/2025, a trecut controlul de legalitate al Prefectului județului Brașov și a fost avizat de Comisia Națională de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române. Stema comunei a fost aprobată anterior prin Hotărârea Guvernului nr. 1099/2024.
Odată cu adoptarea hotărârii, Feldioara va putea arbora oficial un steag propriu, alături de drapelul României, cel al Uniunii Europene și al județului Brașov, consolidând astfel identitatea vizuală și simbolică a comunității locale.






