Pentru ca o pălincă să iasă bună, e nevoie de fructe de calitate, dar și de pricepere – iar Transilvania nu duce lipsă nici de una, nici de cealaltă. Dovadă este faptul că, la apelul lansat pentru prima ediție a „Transylvanian Spirit” – Concursul de pălincă și distilate de fructe din Transilvania, au fost trimise 868 de mostre, din care 543 au fost premiate. Astfel, în cadrul galei de acordare a premiilor, au fost decernate 28 de premii Champion, 127 de aur, 192 de argint și 196 de bronz.
Premiul pentru cea mai bună pălincă i-a fost acordat pălincii din pere Williams roșu a lui Rizó Béla și Jaju din Valea lui Mihai, Județul Bihor. Conform deciziei juriului, cea mai bună distilerie privată este Vass Csongor, din Delnița, Județul Harghita, iar cea mai bună distilerie comercială este Potio Nobilis din Sfântu Gheorghe.
Premiul special acordat de Concursul de Pălincă Quintessence din Ungaria, oferit de președintele juriului, Takács László, a ajuns la Bodó Csaba, pentru cea mai eficientă distilerie privată din Sfântu Gheorghe.
Cele 868 de mostre participante la concurs au provenit din județele: Arad, Bistrița, Bihor, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Sibiu, Sălaj, Timiș și Prahova. În total, s-au înscris 14 distilerii comerciale, cu 164 de mostre, și 143 distilerii private, cu 704 mostre.
Președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, le-a urat bun venit participanților și subliniat că scopul organizatorilor este acela de a atrage atenția asupra calității producției de pălincă și a rafinării gustului consumatorilor de pălincă. „În zilele noastre, apar din ce în ce mai multe pălinci de înaltă calitate, obținute din fructe sănătoase și atent selecționate, provenite din zona noastră. În ultimul deceniu, în lumea pălincii transilvănene, s-a produs o schimbare de paradigmă. Am trecut de la neplăcutele băuturi spirtoase cu arome artificiale, la o resuscitare a pălincilor regionale, la o cultură de pălincă diversă și plină de arome naturale„, a punctat președintele.
Momentele muzicale și umoristice din timpul galei de premiere, desfășurate vineri, 25 noiembrie, la Panorama Event Hall, au fost oferite de trupele HarMony Band și „Pittyes2es și Gyufa”.
Prima ediție a ”Transylvanian Spirit” – Concursul de pălincă și distilate de fructe din Transilvania a fost organizată de Consiliul Județean Covasna și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară AGROSIC, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna și Organizația Asociațiilor Fermierilor din Ținutul Secuiesc.