În urma accidentului de circulație care a avut loc marți noapte, în localitatea Sânpetru, în care a fost implicată o ambulanță și o căruță, cercetările desfășurate de autorități au luat o nouă turnură. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, investigațiile în dosarul penal au fost extinse pentru a include și săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
„Urmare a comunicatului prezentat ieri, 27 august ac., cu privire la accidentul de circulație ce a avut loc în localitatea Sânpetru, în care a fost implicată o ambulanță și vătămată corporal o persoană, vă comunicăm faptul că cercetările au fost extinse în dosarul penal intocmit și pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar în baza materialului probator administrat până la acest moment, față de cei trei ocupanți din atelajul hipo, bărbati, cu vârsta între 19 și 36 de ani, a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea lor în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J.
Brașov.
De asemenea, în cursul zilei de astăzi situația persoanelor cercetate va fi analizată de către procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale.”, se arată în comunicat.






