Acasă Local Ce spun reprezentanții Primăriei Brașov după ce un gard a căzut peste...

Ce spun reprezentanții Primăriei Brașov după ce un gard a căzut peste un copil de 8 ani

0
Primăria Brașov a reacționat imediat în cazul gardului care s-a prăbușit peste un minor în vârstă de 8 ani, chiar în centrul orașului.
Pe toată perioada derulării lucrărilor la banca săsească (de la predarea amplasamentului până la semnarea procesului verbal de finalizare a lucrărilor), tot ceea ce înseamnă administrarea imobilului intra în sarcina firmei care execută lucrările. Ea răspunde, în această perioadă, și de pagubele sau prejudiciile pe care le produce acel imobil. În ceea ce privește incidentul de vineri, este o situație regretabilă, mai ales că un copil a fost rănit în timp ce era pe o stradă din Brasov. Am avut o serie de discuții cu reprezentanții firmei pe această temă și le-am cerut să se asigure că nu se va mai întâmpla niciodată un astfel de incident. Îi dorim multă sănătate băiețelului și o perioadă cât mai scurtă de refacere, astfel încât să se bucure cât mai mult de vacanță” a declarat Sorin Toarcea, purtatorul de cuvant al Primariei Brasov
Precizăm că această clădire aparține Primăriei Brașov.
Ce a povestit pe facebook Gabriel Lenghel, tatăl băiatului.

”Pe Michael Weiss, la Nr. 22 se află sediul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu. În centrul centrului Brasovului. Își renovează clădirea aia de ani de zile, drept pt. care au înălțat schele cu prelate și garduri din OSB cu cuie și șuruburi in ele. Pe aproape jumătate din lățimea pietonalei. Beneficiarul lucrării este Minunata Primărie a Brașovului.

Termenul de finalizare e expirat din ianuarie 2021, gardul e tot acolo. Era. Până azi la ora 13.00 când a căzut pe copilul meu de 8 ani. Gard de 15 metri lungime și vreo 3 înălțime. Noroc că avea bicicleta și ghidonul a ținut gardul cât să nu-l strivească. Ne-am chinuit vreo câțiva să ridicăm panourile să scoatem copilul de acolo. Salvare, poliție, tot tacâmul. Voinicul meu acum e bine, julituri pe spate de la gard și mecla lovită că i-a aplicat ghidonul o directă de stânga ca să-l culce la pământ și ca să-i salveze viața.

Mai țineți minte că era o interdicție sa umbli cu bicicleta prin centru (o mai fi?!). Dacă nu era cu bicicleta, problema ar fi fost mult mai gravă.

Un primar mai incompetent ca altul și iar și iar. Preocupați intens de siguranța cetățeanului”.