Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut anunțul momentului despre noua formulă de recalculare a pensiilor: ‘Am descoperit câteva aspecte și le vom îndrepta’
Conform bugetul.ro. Marius Budăi susține că formula de calcul a pensiilor este una bună, dar au fost descoperite niște nereguli care trebuie îndreptate astfel încât să se aplice regula egalității dintre contributivitate și pensie.
”Formula este una bună, dar avem niște lucruri de îndreptat. Am descoperit câteva aspecte și le vom îndrepta, nu pot să pun mana și să spun că e mare, toate aduc frustrare, pentru că regula de contributivitate spune așa, la contribuții egale, pensii egale”, a transmis Marius Budăi.
Ce categorii de români sunt vizate?
„Sunt cei care sunt cuprinși în cele 6 legi menționate în PNRR și în solicitarea Comisiei Europene asupra pensiilor militare. Vorbim aici de cele 2 legi din justiție și anume de statutul magistraților și de statutul personalului auxiliar din instanțele de judecată.
Vorbim de diplomați, de personal al Curții de Conturi, vorbim de funcționarii publici, parlamentari și de personalul navigant și, bineînțeles militarii.” a mai declarat ministrul.






