Acasă National Ce salariu are un parlamentar român în iulie 2025. Cu tot cu...

Ce salariu are un parlamentar român în iulie 2025. Cu tot cu diurnă câștigă cât un profesor în câteva luni!

0

România are, în acest moment, 332 de deputați și 137 de senatori. În aceste condiții, românii sunt interesați să știe ce salariu are un parlamentar român în iulie 2025. Astfel, salariul de bază pentru senatori și deputați este de 18.720 de lei brut pe lună, adică aproape 11.000 de lei net. Cele mai mari salarii le au președinții celor două Camere, care încasează peste 13.000 de lei net.

Ce salariu are un parlamentar român în iulie 2025

Salariul de bază pentru senatori și deputați este de 18.720 de lei brut pe lună, adică aproape 11.000 de lei net. Mai mult, anul trecut, senatorii şi deputaţii și-au majorat sumele forfetare, adică banii primiți de la Parlament pentru cheltuielile lunare cu cabinetele parlamentare – cazare, masă sau amenajarea biroului. Astfel că, acum, această sumă se ridică la 35.500 de lei și doar jumătate trebuie justificată. Dar se mai adaugă și 753 de lei pe zi diurnă pentru fiecare zi cu ședință în plen.

La polul opus, printre cele mai mici salarii din Parlament le primesc magazinerii, operatorii de Xerox și personalul de la curățenie, fiecare cu aproximativ 3.000 de lei net. Cei 469 de parlamentari sunt aleși pe o perioadă de 4 ani.

În comparație cu alte țări europene, veniturile parlamentarilor din România sunt relativ ridicate. În medie, un parlamentar român primește lunar aproximativ 11.500 de euro, incluzând atât salariul, cât și suma forfetară.

Pentru context, un parlamentar britanic câștigă în jur de 8.000 de euro pe lună, iar un parlamentar francez, dacă ocupă mai multe funcții, ajunge la maximum 9.780 de euro. În Suedia, salariul lunar al unui parlamentar este de aproximativ 6.300 de euro. Astfel, venitul mediu al unui parlamentar român este semnificativ mai mare decât a demnitarilor din multe alte țări europene.

Citește în continuare articolul pe bzi.ro.