Ce o recomandă pentru CA? În afară de faptul că a ascultat emisiuni la radio și s-a uitat la televizor, absolut nimic. Dar este membră USR, iar pentru partidele politice din România, asta este, se pare, singura „competență” necesară.
PSD–PNL–UDMR și USR, aceeași Mărie, cu altă pălărie: politizarea totală a radioului și televiziunii publice
Radioul public și televiziunea publică au devenit din nou terenul de joacă al partidelor politice. În loc ca în Consiliile de Administrație să ajungă profesioniști din presă, specialiști în comunicare, experți în management sau oameni cu cariere solide în domeniu, parlamentarii PSD-PNL-UDMR au continuat tradiția numirilor politice.
Numai că de data aceasta li s-au alăturat și cei de la USR, cu aceeași poftă pentru funcții și influență.
USR Brașov, partidul care clama „schimbarea” și „meritocrația”, își livrează și el oamenii de partid direct în funcții bine plătite, fără concurs și fără criterii reale.
Cazul Alexandra Coliban, un exemplu de manual pentru cum nu se face o numire publică.
Proaspăt numită în Consiliul de Administrație al SRR, Alexandra Coliban nu are nicio legătură cu presa, cu radioul, cu televiziunea sau cu managementul media.
Este traducător și…la USR
Nu există experiență profesională în instituții de presă, nu există ani de producție radio, nu există management, nu există proiecte relevante. Există doar sprijin politic.
Și atunci întrebarea firească este: ce o recomandă pentru SRR? Simplu, USR Brașov.
Atât. Nimic altceva.
Funcțiile din CA, miza: influență și bani publici
De ce e atâta bătaie pe aceste poziții? Pentru că:
- sunt funcții bine plătite,
- membrii CA nu merg „gratis” la ședințe,
- oferă acces la decizii, bugete, politică editorială și influență,
- sunt platforme perfecte pentru sinecuriștii de partid.
Iar întrebarea care rămâne este cutremurător de simplă:
Cum iau decizii oameni care nu au condus nimic în viața lor? Cum votează strategii media indivizi fără studii de specialitate, fără experiență, fără viziune?
Ce caută un traducător în fruntea unei instituții media? Ce poate înțelege un om fără pregătire despre audiență, jurnalism, programe, finanțare, producție audio, strategie editorială?
USR Brașov, meritocrație doar în campanie. În realitate, aceleași practici ca PSD și PNL
USR Brașov pretinde că este altfel. Că promovează competența, nu politrucii. Că luptă cu vechile metehne din partide.
Doar că aceste afirmații se dezintegrează imediat, când vezi realitatea:
- oameni de partid trimiși în funcții fără concurs,
- lipsă totală de criterii profesionale,
- ignorarea specialiștilor reali din Brașov.
La fel era lăudat și Allen Coliban, iar USR susținea că este expert in IT, Bussines și fonduri europene. Doar că, din declarațiile sale de avere de dinainte să intre în SENAT reieșea că omul avea un venit anual de până în 3000 de lei. Ce expert încasează această sumă ridicolă într-un an? Ce înseamnă acest lucru? Că liderii USR au mințit! Ca să nu mai spunem că fostul primar se lăuda că este absolvent de AC, dar de fapt era exmatriculat. Da, acesta este USR care promitea o altă politică!
Domnule Irineu Darău, când anume susține USR competența?
La Brașov există jurnaliști, producători, redactori și oameni de radio cu experiență de 10, 15, 20 de ani. Profesioniști care chiar înțeleg cum funcționează un studio, un buget, o grilă de programe. De ce nu au fost ei propuși?
De ce a fost preferat un om fără nicio legătură cu domeniul?
De ce continuați exact tiparele PSD și PNL?
Poate de aceea USR a pierdut Primăria Brașov. Pentru că a repetat greșelile pe care le critica: instituții umplute cu oameni fără pregătire, dar cu carnet de partid.
„Ce o recomandă pe Alexandra Coliban?”, întrebarea pe care USR nu o poate evita
În afara de faptul că a ascultat la radio și s-a uitat la televizor, ce o recomandă pentru CA-ul SRR?
Nu există răspuns profesional. Nu există argument logic. Nu există justificare instituțională.
Există doar tupeul politic cu care partidele presează instituțiile publice, transformându-le în refugii pentru oameni loiali, nu pentru oameni competenți.
Și există o întrebare finală, simplă, dar dureroasă pentru credibilitatea celor care se pretind „altfel”:
Chiar nu vă este rușine?
