Camera de Comerț și Industrie Brașov anunţă noua ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ publicată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene şi aflată în consultare publică, privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.
Prezenta ordonanță de urgență reglementează cadrul general pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, denumit în continuare POC, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii din domeniul agroalimentar prevăzuţi de prezenta ordonanță de urgență a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei de COVID-19.
Formele de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență cuprind:
- Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile pentru activități specifice din domeniul industriei agroalimentare
Bugetul alocat: 50.000.000 euro
Valoare ajutorului: 5.000 euro, sub formă de sumă forfetară.
Solicitanți: a) întreprinderile mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN prevăzute în ordonanță
- b) persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, astfel cum sunt reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN prevăzute în ordonanță;
Cheltuieli eligibile:
- cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
- b) datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități potrivit contractelor încheiate;
- c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat și/sau cheltuieli privind arenda sau redevența pe bază de contract de arendă sau contract de concesiune aferente terenurilor agricole;
- d) cheltuieli privind achiziția de servicii și reparații necesare activității curente de bază, cu excepția serviciilor de consultanță, studii și alte categorii de servicii indirecte cu activitatea curentă;
- e) cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare pentru reluarea activității curente;
- f) cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare pentru reluarea activității;
- g) cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului.
2. Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor din domeniul industriei agroalimentare
Bugetul alocat: 250.000.000 euro
Solicitanți: IMM-uri din domeniile de activitate: agricultură, piscicultură și acvacultură, industria alimentară și alte activități asimilate acesteia, a căror activitate curentă a fost afectată de efectele pandemiei COVID -19.
Valoarea ajutorului:
- a) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro, valoarea grantului este de 5.000 euro;
- b) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 mai mare de 13.501 euro, valoarea grantului poate fi de până la 15% din cifra de afaceri și nu poate depăși suma 120.000 euro. Pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion de euro, valoarea maximă a ajutorului este de 120.000 euro.
Valoarea granturilor pentru capital de lucru nu include cofinanțarea beneficiarilor de ajutor de stat la constituirea capitalului de lucru, în procent de minimum 15% din valoarea grantului solicitat.
Cheltuieli eligibile:
- a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
- b) datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate;
- c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat și/sau cheltuieli privind arenda sau redevența pe bază de contract de arendă sau contract de concesiune aferente terenurilor agricole;
- d) cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente, cu excepția serviciilor de consultanță, studiilor și altor categorii de servicii indirecte;
- e) cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente;
- f) cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare reluării activității;
- g) cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului.
LISTA domeniilor de activitate eligibile:
A – Agricultură, silvicultură și pescuit
01 – Agricultură, vânătoare și servicii anexe
011 – Cultivarea plantelor nepermanente
0111 – Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase
0112 – Cultivarea orezului
0113 – Cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și tuberculilor
0116 – Cultivarea plantelor pentru fibre textile
0119 – Cultivarea altor plante din culturi nepermanente
012 – Cultivarea plantelor din culturi permanente
0121 – Cultivarea strugurilor
0124 – Cultivarea fructelor semintoase și sâmburoase
0125 – Cultivarea fructelor arbuștilor fructiferi, căpșunilor, nuciferilor si a altor pomi fructiferi
0126 – Cultivarea fructelor oleaginoase
0127 – Cultivarea plantelor pentru prepararea băuturilor
0128 – Cultivarea condimentelor, plantelor aromatice, medicinale si a plantelor de uz farmaceutic
0129 – Cultivarea altor plante permanente
013 – Cultivarea plantelor pentru înmulțire
0130 – Cultivarea plantelor pentru înmulțire
014 – Creșterea animalelor
0141 – Creșterea bovinelor de lapte
0142 – Creșterea altor bovine
0143 – Creșterea cailor si a altor cabaline
0145 – Creșterea ovinelor si caprinelor
0146 – Creșterea porcinelor
0147 – Creșterea păsărilor
0149 – Creșterea altor animale
015 – Activități in ferme mixte (cultura vegetala combinata cu creșterea animalelor)
0150 – Activități in ferme mixte (cultura vegetala combinata cu creșterea animalelor)
016 – Activități auxiliare agriculturii si activități după recoltare
0161 – Activități auxiliare pentru producția vegetala
0162 – Activități auxiliare pentru creșterea animalelor
0163 – Activități după recoltare
0164 – Pregătirea semințelor
03 – Pescuitul și acvacultura
031 – Pescuitul
0311 – Pescuitul maritim
0312 – Pescuitul in ape dulci
032 – Acvacultura
0321 – Acvacultura maritima
0322 – Acvacultura in ape dulci
10 – Industria alimentară
101 – Producția, prelucrarea si conservarea cărnii și a produselor din carne
1011 – Prelucrarea si conservarea cărnii
1012 – Prelucrarea si conservarea cărnii de pasare
1013 – Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasare)
102 – Prelucrarea si conservarea peștelui, crustaceelor si moluștelor
1020 – Prelucrarea si conservarea peștelui, crustaceelor si moluștelor
103 – Prelucrarea si conservarea fructelor si legumelor
1031 – Prelucrarea si conservarea cartofilor
1032 – Fabricarea sucurilor de fructe si legume
1039 – Prelucrarea si conservarea fructelor si legumelor n.c.a.
104 – Fabricarea uleiurilor si a grăsimilor vegetale si animale
1041 – Fabricarea uleiurilor și grăsimilor
1042 – Fabricarea margarinei si a altor produse comestibile similare
105 – Fabricarea produselor lactate
1051 – Fabricarea produselor lactate si a brânzeturilor
1052 – Fabricarea înghețatei
106 – Fabricarea produselor de morărit, a amidonului si produselor din amidon
1061 – Fabricarea produselor de morărit
1062 – Fabricarea amidonului si a produselor din amidon
107 – Fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase
1071 – Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie
1072 – Fabricarea biscuiților și pișcoturilor; fabricarea prăjiturilor și a produselor conservate de patiserie
1073 – Fabricarea macaroanelor, taiteilor, cus-cus-ului și a altor produse făinoase similare
108 – Fabricarea altor produse alimentare
1081 – Fabricarea zaharului
1082 – Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei si a produselor zaharoase
1083 – Prelucrarea ceaiului si cafelei
1084 – Fabricarea condimentelor și ingredientelor
1085 – Fabricarea de mâncăruri preparate
1086 – Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate si alimentelor dietetice
1089 – Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.
109 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor
1091 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de ferma
11 – Fabricarea băuturilor
110 – Fabricarea băuturilor
1106 – Fabricarea maltului
1107 – Producția de băuturi răcoritoare nealcoolice; producția de ape minerale si alte ape îmbuteliate
172 – Fabricarea articolelor din hârtie și carton
1721 – Fabricarea hârtiei si cartonului ondulat și a ambalajelor din hârtie și carton